vineri, 24 septembrie 2010

CE INSEAMNA SA FII DILETANT

Azi am trait una din cele mai complete experiente. Nu stiu sa analizez inca starea aceea de lehamite care s-a instalat intr-un anume moment, nu stiu de ce s-a instalat; ce mecanism subtil a declansat-o. Cert este ca singurul cuvant care reuseste cat de cat sa o defineasca este cel de "lehamite''. Lehamite de tot si de toate! De incompetenta, de neobrazare, de tupeu mizerabil al unora, de lipsa de orice strop de constiinta.
Cateva zeci de minute in care m-am intrebat zadarnic in ce fel de lume traim, cat de tampiti ne cred unii?....
Oare ne vom trezi vreodata sa fim in stare sa apreciem asa cum ar trebui o imprejurare? Vom reusi vreodata sa vedem ca graul nu e totuna cu neghina?!
Spunandu-i despre toata acesta experienta unui prieten al meu la intrebarea mea DE CE?, mi-a raspuns simplu:
"pentru ca societatea este formata din: unii care traiesc cu capul in pamant ca si strutii, altii au capul in pamant si au reusit sa-si elibereze un pic urechile, iar ultimii sunt cei care fac ce fac eroii- se lupta cu sistemul pentru ca stiu ca mai bine mori in picioare, decat sa traiesti in genunchi."
Cred ca are dreptate!
Petre Tutea spunea odata ca in fata unei situatii ai doua variante: sa candidezi la eroism sau la lasitate!
De noi singuri depinde ce drum alegem! Da, alegem! Dar sa fim pregatiti sa platim pretul!
Prefer sa privesc spre stele, sa merg in picioare....in genunchi stau doar in fata Sfintei Treimi, a Maicii Domnului si a eroilor si martirilor acestui Neam!
Atat!

marți, 21 septembrie 2010

Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Propun să începem cu o realitate pe care nimeni nu a reuşit să o nege în întregime, dar pe care mulţi au izbutit să o afirme cu toată puterea: Iisus Hristos există! Ne place sau nu, suntem conştienţi sau ba, simţim acest uriaş adevăr sau nu, Iisus Hristos este viu. Este vorba de Acea Persoană care a trăit cu 2000 de ani în urmă şi Care încă mai trăieşte. Este Cel ce a trecut printr-un mormânt, lăsându-Şi acolo doar veşmintele. A înviat fără să fie văzut de nici un om, cerând totuşi oamenilor să accepte Învierea Lui. A înviat discret, fără trâmbiţe şi surle, fără a-l brusca în vreun fel pe om. Ce făcea omul în momentul Învierii lui Hristos? Dormea!
De aceea Hristos înviază în linişte. A respectat somnul omului şi nu a cutremurat pământul, aşa cum ar fi făcut un zeu al Olimpului. Şi-a lepădat veşmintele în linişte, le-a aşezat la capătul mormântului şi chiar le-a împăturit, vrând cumva să facă totul cu grijă şi frumos. Nu S-a grăbit şi nu a lăsat nimic neîmplinit. De câtă discreţie aveau nevoie Hristos Domnul şi nenumăraţii Lui îngeri pentru a împlini Taina Învierii fără ca omul să bănuiască ce se întâmplă, acolo, la marginea Ierusalimului?
Dar de ce atâta discreţie? Hristos a făcut nenumărate minuni în faţa oamenilor, iar tocmai Învierea Lui o învăluie într-o tăcere absolută? Pur şi simplu dispare. Lasă umanităţii veşmintele şi un mormânt gol. De ce s-au petrecut lucrurile astfel?
Aici am ajuns la un al doilea adevăr esenţial: omul este liber. Absolut liber! Atât de liber, încât nu doar că îşi poate răstigni Mântuitorul, dar îi este îngăduit chiar să şi doarmă atunci când Cel răstignit înviază. După ce s-a culcat, cu o conştiinţă mult prea liniştită, ştiindu-şi Hristosul mort, omul se trezeşte în faţa unui mormânt gol. Aici intervine drama fiecărui om în parte: unde este Iisus Hristos?
Că a existat, suntem siguri. Până şi ateii recunosc existenţa istorică a lui Iisus Hristos. Că a murit, iarăşi suntem siguri, căci Om a fost şi El. Dar Învierea? Cum vom împăca toate aceste realităţi? Hristos există, iar omul este liber. Hristos înviază în anonimat, iar omul rămâne cu mormântul gol, cumva obligat să aleagă între a crede sau nu în Înviere. De ce nu a înviat Domnul ziua, în amiaza mare? De ce nu a fost să fie măcar un om de faţă?
Răspunsul este unul singur: libertatea omului. Omul care ar fi fost de faţă la Înviere, ar fi fost obligat să creadă! Conştiinţa lui ar fi fost bruscată. În fapt, nu ar mai fi fost liber! Credinţa lui ar fi fost aceea a unui sclav. Obligat să accepte. Obligat să creadă. Obligat să vadă. Obligat să nu se îndoiască. Şi ce rost ar mai avea Învierea, dacă creştinismul ar fi un fel de sclavagism spiritual? Ce ar mai fi atunci Hristos, decât stăpânul absolut al unor fiinţe neputincioase şi docile?
Cum poate împăca omul dorul de libertate pe care îl poartă în fiinţa sa cu taina mormântului golit de Hristos? Îmi permit să cred că este posibil un singur răspuns: prin Sfânta Liturghie. Numai aici se împacă libertatea omului cu Învierea lui Hristos. De fapt, numai prin Liturghie omul poate afla ce s-a întâmplat în noaptea Învierii, de acum peste 2000 de ani. Aici se va simţi liber. Aici va putea să creadă. Aici va dobândi o siguranţă pe care altfel nu o va putea nicicum dobândi în largul întregii lumi.
Hristos nu a lipsit niciodată de la Liturghia Sa. Din mormânt a trecut direct în Biserică. Păstrând aceeaşi discreţie absolută. Nevăzut decât de îngerii Săi. Pe cât de gol apărea mormântul, pe atât de plină este Biserica. Doar că ochii noştri trupeşti nu pot vedea nimic! Mulţi se grăbesc să afirme că, la fel cum mormântul era gol, tot la fel Biserica este goală. Pentru a-şi da seama de falsitatea acestei idei, aceştia ar trebui să înveţe cum se pot deschide ochii duhovniceşti pentru a intui faptul că suntem înconjuraţi de multe taine. Ei ar trebui să înţeleagă că, doar într-un singur loc omul se poate întâlni cu Dumnezeu-Omul, chiar şi în zilele noastre. Doar în Biserică creştinul se poate împărtăşi în mod real cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.
Omul ar vrea să-L vadă într-un chip banal pe Cel care nu poate fi văzut decât în chip duhovnicesc.
Hristos „Se ascunde” îndărătul Sfintei Liturghii, tocmai pentru a respecta uriaşa libertate a omului. Pentru a nu-l brusca. Pentru a nu intra cu forţa în viaţa lui. Chiar şi pentru a-l putea iubi aşa cum se cuvine!
Cumpăna cea mare a libertăţii omului rămâne Sfânta Liturghie! Hristos există! Liturghia este slujba la care Hristos este prezent printr-un tainic „aici şi acum”. Doar că, înainte de a intra în Biserica Lui, se prea cuvine să trecem prin mormântul Lui. Adică se cade să murim puţin. Nu de tot! Puţină moarte a trupului prin post. Puţină moarte a raţiunii printr-o gândire ceva mai simplă şi mai copilăroasă. Puţină moarte a inimii, care se prea poate să fi adunat păcate de tot felul, prin Spovedanie. Şi cum vom învia, dacă nu vom fi murit mai înainte câtuşi de puţin?
În spatele oricăror cuvinte stă singurul adevăr veşnic: Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, există! Cel ce a înviat din morţi ne este Domn şi Dumnezeu. Iar Sfânta Liturghie este timpul şi locul de întâlnire cu El, dar şi cu aproapele nostru. Liturghia este Cruce, este mormânt, dar mai este şi Înviere. Şi, nu în ultimul rând, Hristos este Domnul tuturor. Chiar şi al tinerilor care rătăcesc poate chiar o viaţă întreagă, pe lângă biserici, neputând sau neştiind să intre, pentru a fi vii. Pentru a fi veşnici! Acolo unde şi atunci când omul spune NU, Dumnezeu, pentru Iubirea Lui şi pentru a respecta libertatea omului, Se dă la o parte, Se ascunde, Se smereşte, rabdă şi iartă cu o infinită milă pe omul ce şi-a înlocuit Dumnezeul cel adevărat cu fantasme de tot felul, acceptând orice, mai puţin pe El. Pe Domnul şi Dumnezeul lui! Doar că veni-va clipa în care omul singur nu se va mai ierta pe sine însuşi! Şi, mai ales, nu-şi va ierta fuga de Liturghie în numele unei false libertăţi.
Monah Paulin Ilucă
Revista”CUVINTE CĂTRE TINERI”-Mănăstirea Putna 2010

joi, 9 septembrie 2010

Apel catre lichele codul lui Oreste

"joi, 29 iulie 2010


Apel catre lichele:Oricat de saraci vom fi va platim noi glontul!
25 decembrie 1989. Soldatii strang sfoara in jurul mainilor celor doi Ceausesti. Frigul se strecoara pe sub usi venind atat de afara cat si din sufletul participantilor la proces. Fostul presedinte si sotia sa ies pe un culoar lung in curtea unitatii din Targoviste. Nu apuca sa se obisnuiasca cu lumina zilei.Cei aflati acolo si care erau inarmati incep sa traga haotic. Realizeaza intr-un traziu ca au macelerit cadavrele. Cineva, mai lucid are ideea de a “truca” executia. Toti cei care au vazut filmul inteleg perfect despre ce esta vorba. Ii ingroapa in secret in speranta ca nu-i va deshuma nimeni pentru a nu se face analiza balistica si a se constata ca cele doua trupuri au fost umplute cu sute de cartuse. Romania post decembrista isi construia astfel viitorul pe o mare minciuna: Nu a fost revolutie ci o loviturta de palat, nici macar una de stat, caci nu s-a schimbat nimic esential. Functiile democratice au fost preluate abuziv de tovarasii din sistem. Cunoscand bine regulile democratice, “baietii” s-au insinuat in toate partidele politice, au format organizatii civice, presa, grupuri pentru dialog social, etc. Marele talent al lor consta in confiscarea oricarei alternative. In iunie 1990, Patricu, Tariceanu si Iliescu discutau despre liberalism…In primul mandat iliescian, economia Romaniei este pusa pe butuci. Guvernul de atunci are grija ca pietele traditionale de export sa fie inchise. Urmeaza schimbarea de paradigma, Emil Constantinescu desavarseste ce incepuse gasca FSN-ista. Dispare Comtimul, cel mai mare furnizor de carne al tarii, ca la nici cateva luni, un combinat asemanator sa apara in Ungaria, iar Romania sa importe carne in loc s-o produca. Lichidarea economiei publice in favoarea unor grupuri de interese continua cu brio in perioada Nastase. In cei aproape 20 de ani de “libertate”, s-a cristalizat tagma stapanitorilor in jurul sumei de 3000. Liderii lor, intr-o nesimtita nepasare, apar din cand in cand in Top cei mai bogati 300 de romani. Astazi, peste tot in lume, puterea nu mai aprtine statelor ci unor grupuri transfrontaliere. Interesul nu mai este al natiunilor ci al multinationalelor. Papusarii de la noi, devin fara sa realizeze papusile altor manipulatori care se indeletnicesc cu asta de mai bine de 4000 de ani. Marsavii nostrii s-au multumit doar cu comisionul vanzand resursele strategice in afara granitelor. In marea lor aroganta, “baietii” cred ca daca au pus mana pe media dictand ordinea zilei, pot manipula dupa bunul lor plac votul popular. Rezultatul din decembrie 2009 le-a incurcat planurile, insa pentru o scurta perioada.
Vazand ca s-au impedicat de OTV si B1 tv, strategii au gasit solutii ingenioase de a le demonta. Dosarele lui Diaconescu l-au facut pe acesta sa accepte jocul a la Cozmanca de a face pe candidatul la presedintie, iar la B1, nu s-au platit salariile de trei luni, in speranta ca la un moment dat, postul sa intre in incapacitate de plata, iar oamenii, mai ales Radu Moraru sa dispara din peisaj. Cerbicia prin care smecherasii isi urmaresc obiectivele erau demne de o cauza mai inalta, de exemplu propasirea spirituala si materiala a neamului, dar pentru asta iti trebuie un suflet ceva mai incapataor decat contul din Elvetia.
Nici nu v-ar veni sa credeti cati bani au niste domni care nu au lucrat o zi din viata lor in mediul privat, in sucursalele din Vaduz, Geneva, Zurich sau Monte Carlo. Ceea ce habar nu au acesti dolofanei ai sortii este ca nimic nu dureaza, asadar nici smecheria. Statele lumii au inteles ca iesirea din criza este posibila doar prin intarirea autoritatii. Catelusii astia plusati n-au inteles nimic din intalnirea lui Putin cu Deripaska.(http://www.youtube.com/watch?v=2CfqR4YGVRc) La sfarsitul anului viitor, puscariile vor gazdui niste trupuri simandicoase, puhavite in asternuturi de matase care miros a transpiratie de curva! Democratia, asa cum au inteles-o gusatii nostri si-a atins de mult limita de competenta. Vine si peste noi modelul chinez. De ce credeti dvs, ca nici unul dintre politicienii nostri nu s-au aratat preocupati de soarta stadioanelor. Oricat de saraci vom fi, va platim noi glontul! "

miercuri, 8 septembrie 2010

ABSENTE CARE DOR

“Uneori, sunt de ajuns vintul si soarele ca absentele sa ma doara”.Daca ar fi doar absente…Plecarea din viata noastra a unui om drag pentru totdeauna nu mai e absenta.E …..voi cum o vedeti?Pentru mine e ca o noapte dorminda mai lunga.In care visezi doar chipul lui drag.Vis in care esti fericita si pe care vrei atat de mult sa nu-l uiti in zori de zi incat refuzi sa auzi ceasul desteptarii,al intrarii intr-o noua zi…”Si trebuie sa inving in mine aceasta tristete pentru a putea iubi din nou”Dar de ce simt ca nu mai pot iubi din nou?Poate pentru ca dupa o mare iubire urmeaza intotdeauna o mare negatie.Justa in opinia mea.Nu poti iubi enorm azi si maine sa ai acelasi sentiment dar pentru altcineva.Si atunci vine si ea melancolia..”Dar, poate, si melancolia nu e decat tot o forma a dragostei, mai complicata acum, insa si mai lucida. Stiind ca ea nu pune conditii. Recunoaste ca exista. Atita tot. (…)Si totul se intampla in singuratate.”Despre adevărata singurătate nu vorbim decât în şoaptă. Nu putem ţine conferinţe publice despre ea. Dealtfel, ce mai înseamnă o singurătate trâmbiţată? Nu voi recunoaşte decât în faţa mea că sunt singur. Şi uneori prefer să mi-o ascund şi mie.
De ce?Poate pentru ca nu vrem sa-i intristam pe cei din jur.Momentul trezirii din vis,doar dintr-un vis poate fi atat de trist incat simpla lui vedere…doare…Doare atat pe dinauntru cat si…pe fata.Si-atunci ne trezim cu acel zambet de-mprumut care , nu, spunea cineva…e mai trist si mai amar decat toate lacrimile de pe pamant.”Am aflat ca intelepciunea nu e, poate, decit o iubire care isi cunoaste atit de bine motivele, incit nu se mai teme sa lase tristetea pe aceeasi balanta cu lumina amiezii. Amindoua ard si purifica.Deci singuratatea ,asa cum constata si Octavian Paler..nu e chiar rea. “Există momente în care confruntarea cu propria conştiinţă duce la rezolvarea problemei iniţiale. Desigur, ajungem în final să povestim prin ce am trecut celor apropiaţi nouă… dar până în punctul acela de destăinuire trebuie să trecem de scutul pe care singuri ni-l ridicăm”.Ce se ascunde in spatele scutului,poate fi numita o a doua viata interioara.Cu framantari,intrebari,renuntari si plecari spre noi redute,cu tristeti…si cu …lacrimi ce nu se vor vazute …
“Recunoaşterea nevoii de singurătate, pe de altă parte, e o problemă mai delicată. Socializarea şi nevoia de colectiv stau în gena noastră umană şi de aceea recunoaşterea a ceva care părăseşte tiparele prestabilite atrage după sine teama de ridicol. Ne e teamă să fim excluşi din rândurile majoritaţii, dar în acelaşi timp ne dorim să fim unici.
Unicitatea vine din sinceritatea pe care o avem faţă de ceilalţi, dar în speţă, faţă de noi înşine.Cand ai curajul si sinceritatea de a spune un te iubesc esti unic.. ….. Iar în sinceritate se află şi nevoie de singurătate.”
Citate din Scrisori imaginare- Octavian Paler