...intre primul pacat ...si mantuire...

...candva erau doi oameni. Unul i-a facut celuilalt un rau atat de mare incat amandoi au ramas singuri sufleteste. Unul dintre ei era bun, celalalt s-a dovedit a fi rau. Unul a ramas sarac, celalalt a devenit bogat. Unul continua sa traiasca, celalalt a murit sufleteste. Indiferent a cui e povestea, asa incepe....
...candva, erau doi oameni. Erau si prieteni si dusmani. Intr-o noapte, unul dintre ei, i-a infipt celuilalt singuratatea in pantec, ca un pumnal.
Dar intr-o zi, omul acela a renascut din singuratate si a jurat...sa-l gaseasca pe celalalt si sa-l ingroape de viu in singuratate. Singuratatea nu inseamna numai sa fii singur. Omul care nu-si poate suporta chipul in oglinda e singur. Omul care nu poate face o spartura in propriile ziduri e singur. Dar toti cei care ridica cetati in jurul lor nu vor sa fie singuri. Vor langa ei pe cineva care sa le darame cetatile. Toti cei care considera ca nu merita sa fie iubiti sunt singuri. Singuratatea nu inseamna doar sa fii despartit de cineva. Inseamna sa nu-ti poti lua adio. Indiferent la ce ai visa, singuratatea e sfarsitul oricarei povesti.
Singuratatea nu inseamna intotdeauna intuneric. Uneori, e o bijuterie staralucitoare. Singuratatea nu inseamna doar sa intorci spatele, ci sa eliberezi sufletele intemnitate in tine. Nu decide imediat ce ai de facut! Fiindca a ramane singur, inseamna sa-ti lasi persoana iubita singura!
Doi prieteni se vor ciocni. Nu e nimic de facut! Doi dusmani se vor regasi. Nu e nimic de facut!
Unul va primi singuratatea cu bratele deschise. Doi prieteni...Unul va muri sufleteste. Nu-i nimic de facut! Fiindca singuratatea ii va da biletul primului venit. Fiindca fiara care sta la panda iti sopteste un singur nume. Fiindca fiara il asteapta cu rabdare pe cel care se desparte de turma...
Fiindca singuratatea nu inseamna nu inseamna sa fii singur, ci sa fii singur cu fiara care sta la panda.
Nu poti fugi de inevitabil. Nu poti fugi!
Omul acela care te-a condamnat la singuratate, care te-a ingropat de viu in singuratate, omul acela candva ti-a fost cel mai bun prieten. Era omul in care tu aveai cea mai mare incredere. Cine este acela care candva ti-a ocrotit nu numai viata, ci si mandria si onoarea? Dusmanul tau de acum este prietenul tau de atunci!
Exista si unul si celalat. Poti tu sa-i "omori" pe amandoi odata?!
Ori vei uri, ori vei iubi! Daca vei incerca sa le faci pe amndoua, te vei rupe in doua. Cu totii fugim de evenimentele ce nu pot fi evitate. Nu trebuie sa te temi de nimic. Trebuie sa-ti asumi riscul pentru orice. Doar ca, din cauza ne uitam in urma, vedem prea tarziu ce e in fata noastra.
Cand spunem ca fugim de inevitabilul final, ne trezim cu totii la inceputul acestuia. Sa iubesti in forma suprema, inseamna sa infrunti finalul inevitabil. Sa iubesti acel final, constient fiind de acesta, inseamna sa nu-l iei in calcul.
Sa iubesti ca si cand ai inchide ochii si nu i-ai mai deschide niciodata, ca si cand ai merge inapoi, pas cu pas, ca si cum ai numara in sens invers...
O astfel de iubire te face prizonerul ei. Destinul ii desparte pe oameni, dar tor el ii face sa se intalneasca din nou. De orice te-ai lovi, sigur te-ai mai lovit. Sa impiedici inevitabilul nu inseamna
doar sa-i tii piept. Pentru a fugi de inevitabil nu e de ajuns sa opresti timpul in loc. Trebuie sa o iei de la inceput. Sa o iei de la inceput, nu inseamna sa ridici capacul unui cufar cu amintiri ci, sa intorci pagina potrivita.
Nu despre moarte e vorba. E vorba despre cea mai fericita zi, despre ziua in care ti-ai facut cele mai frumoase visuri. E vorba despre cum e sa "mori" in acea zi. Nu era vorba despre cum e sa "mori", ci despre cum e sa "mori " de mana celui mai bun prieten, de mana celui in care aveai cea mai mare incredere.
Daca vorbim despre a "omori", sa stii ca e usor sa "omori". Ideea este sa "omori" putin cate putin in fiecare zi.
Nu despre moarte e vorba. Nici un final nu vine spontan. Fiecare final merge cu tine de la inceput. Finalul e ca dragostea oarba. Cu cat fugi mai mult, cu atat mai inversunat vine din urma.
In ciuda a ceea ce se crede nu moartea este inevitabila. Inevitabil este sa te intorci si sa privesti viata in ochi. Si atunci, tu, prietenul meu, ce vezi? Eu am luat si de la placere si de la suferinta mult. Nu ma mai tem nici de iad, nici de altceva. Orice ai facut, ti-ai facut-o singur. Nu ti-ai spus ca poate intr-o zi vei regreta. Ai facut un mare rau si ai "semnat". Ai avut impresia ca ti-ai cumparat "libertatea". In ochii tai esti vrednic de dispret.
Vei veni singur, pentru ca nimeni nu are ce ai tu. Pentru ca rusinea este singura furtuna care nu se domoleste. Rusinea este cel mai nemilos dusman al tau. Rusinea este cel ,ai mare blestem. Ea este cea care te arde in flacari si te preface in scrum. E foarte dureros sa te aduni singur, bucata cu bucata. Acum inveti si tu?!
Ti-am spus candva ca intr-o zi te vei intoarce de unde ai plecat?! Ti-am spus candva ca va veni vremea ta de "moarte" si de "plata"...si de singuratate...?
...a venit...

ABSENTE CARE DOR

“Uneori, sunt de ajuns vintul si soarele ca absentele sa ma doara”.Daca ar fi doar absente…Plecarea din viata noastra a unui om drag pentru totdeauna nu mai e absenta.E …..voi cum o vedeti?Pentru mine e ca o noapte dorminda mai lunga.In care visezi doar chipul lui drag.Vis in care esti fericita si pe care vrei atat de mult sa nu-l uiti in zori de zi incat refuzi sa auzi ceasul desteptarii,al intrarii intr-o noua zi…”Si trebuie sa inving in mine aceasta tristete pentru a putea iubi din nou”Dar de ce simt ca nu mai pot iubi din nou?Poate pentru ca dupa o mare iubire urmeaza intotdeauna o mare negatie.Justa in opinia mea.Nu poti iubi enorm azi si maine sa ai acelasi sentiment dar pentru altcineva.Si atunci vine si ea melancolia..”Dar, poate, si melancolia nu e decat tot o forma a dragostei, mai complicata acum, insa si mai lucida. Stiind ca ea nu pune conditii. Recunoaste ca exista. Atita tot. (…)Si totul se intampla in singuratate.”Despre adevărata singurătate nu vorbim decât în şoaptă. Nu putem ţine conferinţe publice despre ea. Dealtfel, ce mai înseamnă o singurătate trâmbiţată? Nu voi recunoaşte decât în faţa mea că sunt singur. Şi uneori prefer să mi-o ascund şi mie.
De ce?Poate pentru ca nu vrem sa-i intristam pe cei din jur.Momentul trezirii din vis,doar dintr-un vis poate fi atat de trist incat simpla lui vedere…doare…Doare atat pe dinauntru cat si…pe fata.Si-atunci ne trezim cu acel zambet de-mprumut care , nu, spunea cineva…e mai trist si mai amar decat toate lacrimile de pe pamant.”Am aflat ca intelepciunea nu e, poate, decit o iubire care isi cunoaste atit de bine motivele, incit nu se mai teme sa lase tristetea pe aceeasi balanta cu lumina amiezii. Amindoua ard si purifica.Deci singuratatea ,asa cum constata si Octavian Paler..nu e chiar rea. “Există momente în care confruntarea cu propria conştiinţă duce la rezolvarea problemei iniţiale. Desigur, ajungem în final să povestim prin ce am trecut celor apropiaţi nouă… dar până în punctul acela de destăinuire trebuie să trecem de scutul pe care singuri ni-l ridicăm”.Ce se ascunde in spatele scutului,poate fi numita o a doua viata interioara.Cu framantari,intrebari,renuntari si plecari spre noi redute,cu tristeti…si cu …lacrimi ce nu se vor vazute …
“Recunoaşterea nevoii de singurătate, pe de altă parte, e o problemă mai delicată. Socializarea şi nevoia de colectiv stau în gena noastră umană şi de aceea recunoaşterea a ceva care părăseşte tiparele prestabilite atrage după sine teama de ridicol. Ne e teamă să fim excluşi din rândurile majoritaţii, dar în acelaşi timp ne dorim să fim unici.
Unicitatea vine din sinceritatea pe care o avem faţă de ceilalţi, dar în speţă, faţă de noi înşine.Cand ai curajul si sinceritatea de a spune un te iubesc esti unic.. ….. Iar în sinceritate se află şi nevoie de singurătate.”
Citate din Scrisori imaginare- Octavian Paler