Cine ne poate raspunde la intrebarea asta? Dar avem nevoie de raspuns din afara sau raspunsul este inauntrul nostru?!
Atunci cand traversam momente grele de crunta singuratate suntem tentati sa gasim vinovati in afara. Nu avem poate destul curaj sa acceptam ca si noi totdeauna purtam o parte din vina. In clipele acelea trantim usi si ridicam ziduri, refuzand sa ne mai rugam, crezand ca Dumnezeu ne-a uitat sau mai rau, ca EL nu exista.
Nu intelegem ca in acele momente, negandu-l afirmam ca exista. Desi in adancul nostru noi stim ca EL este acolo langa noi, cu noi, in noi. Undeva am citit ca "Intunericul cel mai adanc este cel de dinaintea zorilor ". Este un adevar pe care viata mi l-a demonstrat de multe ori. Am trantit usi, am inchis vise, am ucis vise...ca fiecare dintre noi in rascrucile vietii. Dar din toate am invatat ca din cele mai adanci prapastii nu ne ridica decat iubirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu