SEMNIFICATIA NUMEROLOGICA A ANULUI 2011 (II)

O alta realitate de care limba ebraica ne va ajuta sa devenim constienti, este marea asemanare dintre cuvintele Poarta-Dalet si Cunoastere- Daat, diferentiate printr-o singura litera, Ain, litera mediana. In cuvantul "cunoastere", litera Ain simbolizeaza "sursa" din care Omul trebuie sa-l dobandeasca in timp ce inainteaza pe drumul desavarsirii. In cuvantul "poarta", litera Lamed, simbolizeaza "calauza" pe acest drum.
"Cel ce cunoaste", trece prin "poarta" intre cele doua litere Dalet si Tav, a caror unire constituie cuvantul format din cele doua litere care semnifica Legea. Daca trece prin poarta fara a tine seama de Lege, fara a i se conforma, este nimicit de complexul energetic nou la care poarta are acces; este "omorat'' fulgerator de focul realitatii pe care o intalneste si pe care structurile sale intime si profunde n-o pot suporta.
Omul nu poate trece asadar de Poarta decat pentru a intra in Cunoastere care, si de acesta data, este nu cunoasterea intelectuala, ci experienta traita. A parasi primul etaj al Existentei pentru a intra in Fiinta, a trece prin "Poarta Oamenilor", inseamna a parasi ignoranta pentru a trai.
Cine poate trece prin aceasta Poarta? Este poarta cea mai ingusta din existenta fiecaruia dintre noi. Este o noua nastere! O data trecut de aceasta Poarta, Omul poate urca cele dousprezece trepte ale celor 12 vertebre dorsale. Aceasta trecere in Patrulater- singura intrupare adevarata- se efectueaza in toate traditiile sub semnul dousprezecimii: de la cele douasprezece luni ale anului, cele 12 munci ale lui Hercule, pana la sosirea in Ierusalimul Ceresc, cu cele 12 porti ale sale, prefigurate de cele 12 triburi ale lui Israel si, dupa ele, de cei doisprezece apostoli din traditia crestina.
In anul ce vine, nu ne ramane decat sa incercam sa trecem prin Poarta Oamenilor, cu multa Cunoastere, Smerenie, Iubire, si Rabdare. Nimic nu poate sa se transforme, sa creasca, daca samanta cazuta in pamant bun, nu "moare intru' pacat, ca sa reinvie intru' virtute", pe calea Mantuirii.
Sa aveti un an bun, binecuvantat, si fie ca noi toti sa ne imbracam in Lumina Divina A Sfintei Treimi!

SEMNIFICATIA NUMEROLOGICA A ANULUI 2011

Multi specialisti in numerologie, explica fiecare dupa gradul de initiere tainel cifrei 4, cifra sub vibratia careia ne vom afla cu totii in anul ce va veni. Nu contest nimic, din toate cele ce se spun. Stii ei mai bine decat mine ceea ce explica. De aceea, am sa incerc sa explic si eu, semnificatia cifrei 4, semnificatie pe care am pus-o cap la cap, in urma studiilor facute pe cont propriu. Nu stiu daca este sau nu adevarat ceea ce voi scrie, dar aceste randuri sunt concluziile mele. Sper sa va fie de folos.
Cifra 4 este cifra patrulaterului. Stim ca ezoteric omul exista in trei planuri, sau in trei etaje, daca ne gandim la faptul ca Omul in sinea sa, in dorinta sa de cunoastere, trebuie sa treaca prin trei stari sau sa "urce" spre Dumnezeu, prin trei "etaje". La primul etaj, Omul exista. La al doilea, el este! Prin insasi forma sa (patrulater) acest al doilea etaj se defineste ca un timp de oprire, un timp de incercare. Numarul patru e simbolul stabilizarii: patru picioare confera echilibru oricarui corp solid, patru pereti formeaza scheletul oricarei case. Dincolo de aceste exemple concrete, numarul patru introduce ideea de loc inchis, secret, acoperit, in care cel ce ramane un timp traieste o incercare.
Toate traditiile mentioneaza notiunea de incercare in legatura cu numarul cu numarul patru: punerea in carantina corespunde unei legi ontologice. La egipteni, ca si la lumea iudeo-crestina, cele patruzeci de zile de dupa moarte pregatesc un prag dificil de trecut.
Traditia sacra a Egiptului antic spune ca, la patruzeci de zile dupa decesul sau, Faraonul
trebuia sa se masoare cu un taur, inainte de a intra in lacasul zeilor. Regii Frantei nu erau niciodata ingropati decat dupa ce treceau patruzeci de zile de la moartea lor.
In textele noastre sacre, poporul iudeu umbla patruzeci de ani prin desert dupa iesirea din Egipt. Hristos posteste patruzeci de zile in desert, dupa botezul Sau. Si tot patruzeci de zile il pregatesc pe crestin pentru Sarbatoarea Pastilor, al carei sens etimologic este "trecere". In aceleasi taine crestine, Inaltarea Domnului marcheaza cea de a patruzecea zi dupa Paste. In pantecele matern, copilul se dezvolta timp de sapte ori patruzeci de zile. Toate exemplele pe aceasta tema, pe care le-am putea multiplica luandu-le din diferite traditii, ilustreaza aceeasi notiune de sedere-oprire intr-un loc de incercare, precedand o trecere traita ca o sarbatoare.
In acest context , patrulaterul apare ca o matrice, in afara de cazul cand devine mormant pentru cei ce nu cunosc adevaratele legi sau pur si simplu pentru cei ce nu mai au nici o speranta.
Legea care carmuieste incercarea este inscrisa in cuvantul ebraic corespunzator numarului 4. Acest cuvant este "Dalet" si inseamna "poarta". Sa ne oprim putin asupra lui. Notiunea de poarta se impune deja in numarul care simbolizeaza incercarea, matricea, locul inchis de unde, dupa toate aparentele, nu se poate iesi niciodata: fiecare matrice e o poarta.
Orice incercare presupune un sfarsit care e o depasire. Cuvantul ebraic "Dalet" se descompune astfel: 4- 30- 400. Poarta este construita ca o deschidere incadrata de doi de 4, un fel de stalpi ce il lasa sa treaca pe 30, simbol al miscarii, al vietii. Astfel, cifra 4 ne apare cu semnificatie profunda si antinomica de "oprire" si de "trecere".
Din nefericire, exista doua tendinte opuse care il fac pe omul obisnuit sa adopte atitudini gresite. In prima tendinta se inscrie categoria resemnatilor, a condamnatilor la moarte care nu vad in cifra 4 decat aspectul sau de "oprire". Aceasta oprire e asimilata cu inchisoarea, cu moartea. Materia devine in acest caz un adevarat mormant, ingropand o data cu nefericitul intregul sau potential de creativitate, de lumina, de bucurie.
Din a doua categorie fac parte cei ce au in vedere, dimpotriva, numai aspectul "trecere".
Acestia refuza sa confere realitate prezentei stabilizatoare a celor doi stalpi, neluand in considerare decat miscarea ce ii va "purta dincolo" si le va deschide orizonturi eliberatoare.
Numarul 4, respectiv patrulaterul care constituie cel de al doilea etaj, nu e trait in mod adecvat decat de cei ce percepcorect ambii poli ai incercarii si raportul existent intre ei; pe de o parte, structurile: fizice ale lumii noastre, structurile psihosomatice ale Omului "vechi" si structurile ontologice ale fiintei sale profunde; pe de alta parte, dinamismul vietii care impune implinirea, de la samanta pana la rod.
Omul se afla intre pamant si cer ca intre cei doi poli al unui magnet. Daca da drumul unuia din poli, curentul inceteaza sa mai treaca. Atunci Omul fie ca se volatilizeaza intr-un fals spiritualism, fie ca se innamoleste, dar nu se implineste. O trezire a constiintei apare asadar ca fiind necesara in momentul intrarii in patrulater, la etajul Fiintei, unde se produce adevarata intrupare pregatita de trecerea prin etajul inferior.

CE INSEAMNA SA FII DILETANT

Azi am trait una din cele mai complete experiente. Nu stiu sa analizez inca starea aceea de lehamite care s-a instalat intr-un anume moment, nu stiu de ce s-a instalat; ce mecanism subtil a declansat-o. Cert este ca singurul cuvant care reuseste cat de cat sa o defineasca este cel de "lehamite''. Lehamite de tot si de toate! De incompetenta, de neobrazare, de tupeu mizerabil al unora, de lipsa de orice strop de constiinta.
Cateva zeci de minute in care m-am intrebat zadarnic in ce fel de lume traim, cat de tampiti ne cred unii?....
Oare ne vom trezi vreodata sa fim in stare sa apreciem asa cum ar trebui o imprejurare? Vom reusi vreodata sa vedem ca graul nu e totuna cu neghina?!
Spunandu-i despre toata acesta experienta unui prieten al meu la intrebarea mea DE CE?, mi-a raspuns simplu:
"pentru ca societatea este formata din: unii care traiesc cu capul in pamant ca si strutii, altii au capul in pamant si au reusit sa-si elibereze un pic urechile, iar ultimii sunt cei care fac ce fac eroii- se lupta cu sistemul pentru ca stiu ca mai bine mori in picioare, decat sa traiesti in genunchi."
Cred ca are dreptate!
Petre Tutea spunea odata ca in fata unei situatii ai doua variante: sa candidezi la eroism sau la lasitate!
De noi singuri depinde ce drum alegem! Da, alegem! Dar sa fim pregatiti sa platim pretul!
Prefer sa privesc spre stele, sa merg in picioare....in genunchi stau doar in fata Sfintei Treimi, a Maicii Domnului si a eroilor si martirilor acestui Neam!
Atat!

Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Propun să începem cu o realitate pe care nimeni nu a reuşit să o nege în întregime, dar pe care mulţi au izbutit să o afirme cu toată puterea: Iisus Hristos există! Ne place sau nu, suntem conştienţi sau ba, simţim acest uriaş adevăr sau nu, Iisus Hristos este viu. Este vorba de Acea Persoană care a trăit cu 2000 de ani în urmă şi Care încă mai trăieşte. Este Cel ce a trecut printr-un mormânt, lăsându-Şi acolo doar veşmintele. A înviat fără să fie văzut de nici un om, cerând totuşi oamenilor să accepte Învierea Lui. A înviat discret, fără trâmbiţe şi surle, fără a-l brusca în vreun fel pe om. Ce făcea omul în momentul Învierii lui Hristos? Dormea!
De aceea Hristos înviază în linişte. A respectat somnul omului şi nu a cutremurat pământul, aşa cum ar fi făcut un zeu al Olimpului. Şi-a lepădat veşmintele în linişte, le-a aşezat la capătul mormântului şi chiar le-a împăturit, vrând cumva să facă totul cu grijă şi frumos. Nu S-a grăbit şi nu a lăsat nimic neîmplinit. De câtă discreţie aveau nevoie Hristos Domnul şi nenumăraţii Lui îngeri pentru a împlini Taina Învierii fără ca omul să bănuiască ce se întâmplă, acolo, la marginea Ierusalimului?
Dar de ce atâta discreţie? Hristos a făcut nenumărate minuni în faţa oamenilor, iar tocmai Învierea Lui o învăluie într-o tăcere absolută? Pur şi simplu dispare. Lasă umanităţii veşmintele şi un mormânt gol. De ce s-au petrecut lucrurile astfel?
Aici am ajuns la un al doilea adevăr esenţial: omul este liber. Absolut liber! Atât de liber, încât nu doar că îşi poate răstigni Mântuitorul, dar îi este îngăduit chiar să şi doarmă atunci când Cel răstignit înviază. După ce s-a culcat, cu o conştiinţă mult prea liniştită, ştiindu-şi Hristosul mort, omul se trezeşte în faţa unui mormânt gol. Aici intervine drama fiecărui om în parte: unde este Iisus Hristos?
Că a existat, suntem siguri. Până şi ateii recunosc existenţa istorică a lui Iisus Hristos. Că a murit, iarăşi suntem siguri, căci Om a fost şi El. Dar Învierea? Cum vom împăca toate aceste realităţi? Hristos există, iar omul este liber. Hristos înviază în anonimat, iar omul rămâne cu mormântul gol, cumva obligat să aleagă între a crede sau nu în Înviere. De ce nu a înviat Domnul ziua, în amiaza mare? De ce nu a fost să fie măcar un om de faţă?
Răspunsul este unul singur: libertatea omului. Omul care ar fi fost de faţă la Înviere, ar fi fost obligat să creadă! Conştiinţa lui ar fi fost bruscată. În fapt, nu ar mai fi fost liber! Credinţa lui ar fi fost aceea a unui sclav. Obligat să accepte. Obligat să creadă. Obligat să vadă. Obligat să nu se îndoiască. Şi ce rost ar mai avea Învierea, dacă creştinismul ar fi un fel de sclavagism spiritual? Ce ar mai fi atunci Hristos, decât stăpânul absolut al unor fiinţe neputincioase şi docile?
Cum poate împăca omul dorul de libertate pe care îl poartă în fiinţa sa cu taina mormântului golit de Hristos? Îmi permit să cred că este posibil un singur răspuns: prin Sfânta Liturghie. Numai aici se împacă libertatea omului cu Învierea lui Hristos. De fapt, numai prin Liturghie omul poate afla ce s-a întâmplat în noaptea Învierii, de acum peste 2000 de ani. Aici se va simţi liber. Aici va putea să creadă. Aici va dobândi o siguranţă pe care altfel nu o va putea nicicum dobândi în largul întregii lumi.
Hristos nu a lipsit niciodată de la Liturghia Sa. Din mormânt a trecut direct în Biserică. Păstrând aceeaşi discreţie absolută. Nevăzut decât de îngerii Săi. Pe cât de gol apărea mormântul, pe atât de plină este Biserica. Doar că ochii noştri trupeşti nu pot vedea nimic! Mulţi se grăbesc să afirme că, la fel cum mormântul era gol, tot la fel Biserica este goală. Pentru a-şi da seama de falsitatea acestei idei, aceştia ar trebui să înveţe cum se pot deschide ochii duhovniceşti pentru a intui faptul că suntem înconjuraţi de multe taine. Ei ar trebui să înţeleagă că, doar într-un singur loc omul se poate întâlni cu Dumnezeu-Omul, chiar şi în zilele noastre. Doar în Biserică creştinul se poate împărtăşi în mod real cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.
Omul ar vrea să-L vadă într-un chip banal pe Cel care nu poate fi văzut decât în chip duhovnicesc.
Hristos „Se ascunde” îndărătul Sfintei Liturghii, tocmai pentru a respecta uriaşa libertate a omului. Pentru a nu-l brusca. Pentru a nu intra cu forţa în viaţa lui. Chiar şi pentru a-l putea iubi aşa cum se cuvine!
Cumpăna cea mare a libertăţii omului rămâne Sfânta Liturghie! Hristos există! Liturghia este slujba la care Hristos este prezent printr-un tainic „aici şi acum”. Doar că, înainte de a intra în Biserica Lui, se prea cuvine să trecem prin mormântul Lui. Adică se cade să murim puţin. Nu de tot! Puţină moarte a trupului prin post. Puţină moarte a raţiunii printr-o gândire ceva mai simplă şi mai copilăroasă. Puţină moarte a inimii, care se prea poate să fi adunat păcate de tot felul, prin Spovedanie. Şi cum vom învia, dacă nu vom fi murit mai înainte câtuşi de puţin?
În spatele oricăror cuvinte stă singurul adevăr veşnic: Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, există! Cel ce a înviat din morţi ne este Domn şi Dumnezeu. Iar Sfânta Liturghie este timpul şi locul de întâlnire cu El, dar şi cu aproapele nostru. Liturghia este Cruce, este mormânt, dar mai este şi Înviere. Şi, nu în ultimul rând, Hristos este Domnul tuturor. Chiar şi al tinerilor care rătăcesc poate chiar o viaţă întreagă, pe lângă biserici, neputând sau neştiind să intre, pentru a fi vii. Pentru a fi veşnici! Acolo unde şi atunci când omul spune NU, Dumnezeu, pentru Iubirea Lui şi pentru a respecta libertatea omului, Se dă la o parte, Se ascunde, Se smereşte, rabdă şi iartă cu o infinită milă pe omul ce şi-a înlocuit Dumnezeul cel adevărat cu fantasme de tot felul, acceptând orice, mai puţin pe El. Pe Domnul şi Dumnezeul lui! Doar că veni-va clipa în care omul singur nu se va mai ierta pe sine însuşi! Şi, mai ales, nu-şi va ierta fuga de Liturghie în numele unei false libertăţi.
Monah Paulin Ilucă
Revista”CUVINTE CĂTRE TINERI”-Mănăstirea Putna 2010

Apel catre lichele codul lui Oreste

"joi, 29 iulie 2010


Apel catre lichele:Oricat de saraci vom fi va platim noi glontul!
25 decembrie 1989. Soldatii strang sfoara in jurul mainilor celor doi Ceausesti. Frigul se strecoara pe sub usi venind atat de afara cat si din sufletul participantilor la proces. Fostul presedinte si sotia sa ies pe un culoar lung in curtea unitatii din Targoviste. Nu apuca sa se obisnuiasca cu lumina zilei.Cei aflati acolo si care erau inarmati incep sa traga haotic. Realizeaza intr-un traziu ca au macelerit cadavrele. Cineva, mai lucid are ideea de a “truca” executia. Toti cei care au vazut filmul inteleg perfect despre ce esta vorba. Ii ingroapa in secret in speranta ca nu-i va deshuma nimeni pentru a nu se face analiza balistica si a se constata ca cele doua trupuri au fost umplute cu sute de cartuse. Romania post decembrista isi construia astfel viitorul pe o mare minciuna: Nu a fost revolutie ci o loviturta de palat, nici macar una de stat, caci nu s-a schimbat nimic esential. Functiile democratice au fost preluate abuziv de tovarasii din sistem. Cunoscand bine regulile democratice, “baietii” s-au insinuat in toate partidele politice, au format organizatii civice, presa, grupuri pentru dialog social, etc. Marele talent al lor consta in confiscarea oricarei alternative. In iunie 1990, Patricu, Tariceanu si Iliescu discutau despre liberalism…In primul mandat iliescian, economia Romaniei este pusa pe butuci. Guvernul de atunci are grija ca pietele traditionale de export sa fie inchise. Urmeaza schimbarea de paradigma, Emil Constantinescu desavarseste ce incepuse gasca FSN-ista. Dispare Comtimul, cel mai mare furnizor de carne al tarii, ca la nici cateva luni, un combinat asemanator sa apara in Ungaria, iar Romania sa importe carne in loc s-o produca. Lichidarea economiei publice in favoarea unor grupuri de interese continua cu brio in perioada Nastase. In cei aproape 20 de ani de “libertate”, s-a cristalizat tagma stapanitorilor in jurul sumei de 3000. Liderii lor, intr-o nesimtita nepasare, apar din cand in cand in Top cei mai bogati 300 de romani. Astazi, peste tot in lume, puterea nu mai aprtine statelor ci unor grupuri transfrontaliere. Interesul nu mai este al natiunilor ci al multinationalelor. Papusarii de la noi, devin fara sa realizeze papusile altor manipulatori care se indeletnicesc cu asta de mai bine de 4000 de ani. Marsavii nostrii s-au multumit doar cu comisionul vanzand resursele strategice in afara granitelor. In marea lor aroganta, “baietii” cred ca daca au pus mana pe media dictand ordinea zilei, pot manipula dupa bunul lor plac votul popular. Rezultatul din decembrie 2009 le-a incurcat planurile, insa pentru o scurta perioada.
Vazand ca s-au impedicat de OTV si B1 tv, strategii au gasit solutii ingenioase de a le demonta. Dosarele lui Diaconescu l-au facut pe acesta sa accepte jocul a la Cozmanca de a face pe candidatul la presedintie, iar la B1, nu s-au platit salariile de trei luni, in speranta ca la un moment dat, postul sa intre in incapacitate de plata, iar oamenii, mai ales Radu Moraru sa dispara din peisaj. Cerbicia prin care smecherasii isi urmaresc obiectivele erau demne de o cauza mai inalta, de exemplu propasirea spirituala si materiala a neamului, dar pentru asta iti trebuie un suflet ceva mai incapataor decat contul din Elvetia.
Nici nu v-ar veni sa credeti cati bani au niste domni care nu au lucrat o zi din viata lor in mediul privat, in sucursalele din Vaduz, Geneva, Zurich sau Monte Carlo. Ceea ce habar nu au acesti dolofanei ai sortii este ca nimic nu dureaza, asadar nici smecheria. Statele lumii au inteles ca iesirea din criza este posibila doar prin intarirea autoritatii. Catelusii astia plusati n-au inteles nimic din intalnirea lui Putin cu Deripaska.(http://www.youtube.com/watch?v=2CfqR4YGVRc) La sfarsitul anului viitor, puscariile vor gazdui niste trupuri simandicoase, puhavite in asternuturi de matase care miros a transpiratie de curva! Democratia, asa cum au inteles-o gusatii nostri si-a atins de mult limita de competenta. Vine si peste noi modelul chinez. De ce credeti dvs, ca nici unul dintre politicienii nostri nu s-au aratat preocupati de soarta stadioanelor. Oricat de saraci vom fi, va platim noi glontul! "

ABSENTE CARE DOR

“Uneori, sunt de ajuns vintul si soarele ca absentele sa ma doara”.Daca ar fi doar absente…Plecarea din viata noastra a unui om drag pentru totdeauna nu mai e absenta.E …..voi cum o vedeti?Pentru mine e ca o noapte dorminda mai lunga.In care visezi doar chipul lui drag.Vis in care esti fericita si pe care vrei atat de mult sa nu-l uiti in zori de zi incat refuzi sa auzi ceasul desteptarii,al intrarii intr-o noua zi…”Si trebuie sa inving in mine aceasta tristete pentru a putea iubi din nou”Dar de ce simt ca nu mai pot iubi din nou?Poate pentru ca dupa o mare iubire urmeaza intotdeauna o mare negatie.Justa in opinia mea.Nu poti iubi enorm azi si maine sa ai acelasi sentiment dar pentru altcineva.Si atunci vine si ea melancolia..”Dar, poate, si melancolia nu e decat tot o forma a dragostei, mai complicata acum, insa si mai lucida. Stiind ca ea nu pune conditii. Recunoaste ca exista. Atita tot. (…)Si totul se intampla in singuratate.”Despre adevărata singurătate nu vorbim decât în şoaptă. Nu putem ţine conferinţe publice despre ea. Dealtfel, ce mai înseamnă o singurătate trâmbiţată? Nu voi recunoaşte decât în faţa mea că sunt singur. Şi uneori prefer să mi-o ascund şi mie.
De ce?Poate pentru ca nu vrem sa-i intristam pe cei din jur.Momentul trezirii din vis,doar dintr-un vis poate fi atat de trist incat simpla lui vedere…doare…Doare atat pe dinauntru cat si…pe fata.Si-atunci ne trezim cu acel zambet de-mprumut care , nu, spunea cineva…e mai trist si mai amar decat toate lacrimile de pe pamant.”Am aflat ca intelepciunea nu e, poate, decit o iubire care isi cunoaste atit de bine motivele, incit nu se mai teme sa lase tristetea pe aceeasi balanta cu lumina amiezii. Amindoua ard si purifica.Deci singuratatea ,asa cum constata si Octavian Paler..nu e chiar rea. “Există momente în care confruntarea cu propria conştiinţă duce la rezolvarea problemei iniţiale. Desigur, ajungem în final să povestim prin ce am trecut celor apropiaţi nouă… dar până în punctul acela de destăinuire trebuie să trecem de scutul pe care singuri ni-l ridicăm”.Ce se ascunde in spatele scutului,poate fi numita o a doua viata interioara.Cu framantari,intrebari,renuntari si plecari spre noi redute,cu tristeti…si cu …lacrimi ce nu se vor vazute …
“Recunoaşterea nevoii de singurătate, pe de altă parte, e o problemă mai delicată. Socializarea şi nevoia de colectiv stau în gena noastră umană şi de aceea recunoaşterea a ceva care părăseşte tiparele prestabilite atrage după sine teama de ridicol. Ne e teamă să fim excluşi din rândurile majoritaţii, dar în acelaşi timp ne dorim să fim unici.
Unicitatea vine din sinceritatea pe care o avem faţă de ceilalţi, dar în speţă, faţă de noi înşine.Cand ai curajul si sinceritatea de a spune un te iubesc esti unic.. ….. Iar în sinceritate se află şi nevoie de singurătate.”
Citate din Scrisori imaginare- Octavian Paler

ADORMIREA MAICII DOMNULUI

Pentru toti crestinii ziua de maine este o zi speciala. Este o zi pe care ar trebui sa o traim duhovniceste asa cum am invatat copii fiind de la bunicii nostrii, care lasau totul la o parte si plecau la manastirile unde, in genunchi si rugaciuni aduceau slava Domnului si Maicii Sale, Stapanei noastre. In genunchi, rugandu-se si facandu-si fiecare crucea cea dintotdeauna.

Am gasit printre lecturile si insemnarile mele, o pagina care descrie simbolistica crucii inaltator. O redau aici in speranta ca, daca veti citi, veti cauta si cartea in care am gasit-o: "Inalta magie", Eliphas Levi.

"....Eu sunt cheia intelepciunii ce va sa vina, va spune crucea; eu sunt semnul glorios al stauros-ului pe care Dumnezeu l-a fixat in cele patru puncte cardinale ale cerului, pentru a servi de dublu pivot universului.

Am explicat pamantenilor enigma sfinxului, dand oamenilor ratiunea durerii, m-am hranit din simbolismul religios realizand sacrificiul. Eu sunt scara insangerata pe care umanitatea urca spre Dumnezeu si pe care Dumnezeu coboara spre oameni. Eu sunt arborele sangelui si radacinile mele il absoarbe din intregul pamant pentru ca sa nu se piarda, ci sa rodeasca in ramurile mele fructele devotamentului si ale iubirii. Eu sunt semnul gloriei, pentru ca eu am revelat onoarea; printii pamantului ma atarna la gatul eroilor. Unul dintre ei mi-a facut un al cincilea brat pentru a ma transforma intr-o stea. Poate ca acel martir al gloriei si-a prevazut sacrificiul si dorea ca, adaugand crucii inca un brat, sa-si pregateasca un capatai lui si lui Hristos. Imi intind bratele egal in dreapta si in stanga si impart binecuvantarile lui Dumnezeu intre Maria si Magdalena; ofer mantuire pacatosilor si celor drepti o noua gratie; il astept pe Cain si pe Abel pentru a-i impaca si a-i uni. Pot folosi drept punct de reunire a popoarelor si voi prezida la judecata de apoi a regilor, sunt chintesenta legii, caci pe bratele mele scrie: credinta, speranta, caritate. Eu sunt rezumatul stiintei pentru ca pot explica viata umana si gandirea lui Dumnezeu.[...]

Iubirea va regenera stiinta binelui si a raului, arborele libertatii umane. Imensele mele brate vor umbri lumea intreaga si poparele obosite se vor odihni la umbra mea.[...]

Apoi, adresandu-se crucii, Asverus i-a spus, stergandu-si ultima lacrima: '' De optsprezece secole te cunosc, caci te-am vazut purtata de Hristos coplesit sub povara ta; am clatinat din cap si te-am batjocorit atunci pentru ca nu stiam sa blestem, ii trebuia religiei mele anatema lumii pentru a o face sa inteleaga divinitatea celui acuzat; iata de ce am indurat curajos optsprezece secole de ispasire, traind si suferind in mijlocul generatiilor care mureau in jurul nostru, asistand la agonia imperiilor, pasind peste ruine si privind mereu nelinistit daca nu cumva te-au rasturnat ; dar, dupa toate convulsiile lumii, te vedeam mereu in picioare!

Nu ma apropiam insa de tine pentru ca inchizitia mi-a urcat fratii pe rug in prezenta imaginii tale; nu m-am apropiat de tine pentru ca nu-mi vorbeai, in timp ce falsii ministrii ai cerului vorbeau in numele tau despre damnare si razbunare, iar eu nu puteam asculta decat vorbele de milostenie si fratie! De aceea, imediat ce vocea ta a ajuns pana la mine, mi-am simtit inima schimbata si constiinta mea s-a linistit! Binecuvantata sa fie ora salvatoare care m-a adus la picioarele crucii!''

Atunci o poarta se va deschide in cer avand drept prag muntele Golgota, iar in fata portii umanitatea va vedea cu uimire crucea stralucitoare pazita de Evreul ratacitor care isi va lasa la picioarele ei carja calatoriilor sale si de sfinxul care-si va intinde aripile, cu ochii stralucitori de speranta, ca si cum ar fi gata sa-si ia un nou avant, transfigurandu-se!

Iar sfinxul va raspunde intrebarii crucii: "Dumnezeu este cel care triumfa impotriva raului punandu-si fii la incercare, el este cel care ingaduie durerea pentru ca El este leacul etern; Dumnezeu este cel care este si in fata Lui rau nu exista."

Iar crucea va raspunde enigmei sfinxului: "Omul este fiul lui Dumnezeu care devine vesnic prin moarter si care se elibereaza prin iubirea inteligenta si victorioasa de timpul mortii; omul este cel care trebuie sa iubeasca pentru a trai, iar el nu poate iubi daca nu e liber; omul este fiul lui Dumnezeu si al libertatii!"[...]

Sa aducem la picioarele copilului din Bethleem aurul, tamaia, si mirul vechilor magi, acum cand regii pamantului par sa-l trimita in iesle. Pontifii pot fi saraci, dar sa tina cu putere intr-o mana sceptrul stiintei, sceptrul regal al lui Solomon, iar in cealalta carja caritatii, carja bunului Pastor si de abia atunci vor fi cu adevarat regi in aceasta lume si in cealalta."

Binecuvantarea Domnului peste toti cei care stati la picioarele Crucii!

CUVINTE....PENTRU SUFLET....

Am vrut sa scriu altceva dar in ultima clipa m-am razgandit....indiferent ce as putea scrie nimic nu ar fi putut suna astfel:
"La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.
Acesta era intru inceput la Dumnezeu.
Toate prin El s-au facu; si fara El nimic nu s-a facut.
Intru El era viata si viata era era lumina oamenilor.
Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o.
Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
Acesta a venit spre marturie, ca sa marturisesca despre Lumina, ca toti sa creada prin el.
Nu era el Lumina, ci ca sa marturiseasca despre Lumina.
Cuvantul era Lumina cea adevarata, Care lumineaza pe tot omul care vine in lume.
In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit.
Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu.
Care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut.
Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasuit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar.
Ioan marturisea despre El si striga, zicand: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea mea, pentru ca mai inainte de mine era.
Si din plinatatea Lui noi toti am luat, si har peste har.
Pentru ca Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos.
Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut."

Evanghelia dupa Ioan, cap.1, 1-18


Nimic din ceea ce as fi putut scrie azi nu ar fi putut sa redea starea mea interioara. Am vazut atata deznadejde in jurul meu in saptamanile care au trecut, am vazut atatia prieteni buni inselati, furati de asa zisele companii pentru care lucreaza sau au lucrat, incat nimic nu le mai poate aduce speranta inapoi....
Poate doar credinta in Cuvintele Mantuitorului nostru: "Acestea vi le-am grait ca intru Mine pace sa aveti. In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. EU am biruit lumea."
Indrazniti sa sperati din nou! Nimic nu e vesnic, in afara de Lumina lumii...ei cei care isi bat joc de noi, marii directori de companii....intr-o zi vor privi in jos...in cadere....

FRUSTRATA CA TRAIESC IN ROMANIA?!?

Am cerut permisiunea prietenei mele, Zoe, de a nota si eu cate ceva pe blogul ei. Simt nevoia de a ma exprima si de a face publica opinia mea... Simplu si modest exprim ceea ce simt si vreau ca fiecare in parte sa faca acest lucru.

In niciun caz nu sunt frustrata de faptul ca sunt si traiesc in Romania!!! Tara aceasta atat de frumoasa, plina de poezie, dragoste si arta nu are cum sa ma faca sa fiu frustrata.

Nu sunt frustrata, doar enervata, oripilata si revoltata de ceea ce au facut din Ea. Situatia din tara noastra, cam greu de inteles dealtfel, ne-a facut pe noi, tinerii, sa strambam din nas si sa injuram printre dinti de fiecare data cand auzim de politica, guvern si bani publici.

Exista o intrebare atunci cand completezi un CV: "unde te vezi peste cinci ani?". Multi ar scrie ca pe o insula pustie. E o intrebare grea, as zice, ni s-au taiat toate aripile, am fost folositi de companii mari si ni s-a dat cu sutul. As da multe exemple de tineri ca mine care, brusc, s-au vazut cu foaia pe care scria " incetarea contractului de munca..." deznadajduiti si din nou cu sentimentul ca cineva s-a sters la fund cu munca lor.

Totul depinde acum de jocuri politice, de ce companii se mai privatizeaza sau dau faliment, de cine mai fura pe cine... totul depinde acum de dorinta bogatilor de a se imbogati mai vartos.

Ca nuiaua despre care scria Creanga.... asa vreau sa ajung. Sa fasai in aer si sa lovesc. Sa ma mulez pe corpul "nelegiuitorului" ( cel care imi ia mie orice farama de speranta si ma face sa imi fie frica de viitorul meu), sa ii las o urma rosie si usturatoare, sa fie insemnat, sa il doara toata viata lui ... Asa vreau sa fie cuvintele mele, sa taie aerul si sa altoiasca nesimtitii care isi bat joc de tara asta, de tineri si de viitorul nostru.

Romania trebuie scoasa din rahat, rahatul in care ne-a bagat comunismul, rahatul in care suntem de la revolutie incoace. Totul a intrat intr-o obscuritate totala o data cu sfarsitul Celui de-al Doilea Razboi Mondial si cu executarea Maresalului Ion Antonescu. Sunt absolut convinsa ca tinerii pot salva tara asta. Sa fie lasati sa se implice, sa faca ceva nu doar sa li se spuna ca sunt considerati "speranta" acestui popor. Care speranta? Speranta sa ce? Ni s-au taiat aripile si suntem de cateva generatii incoace o alta generatie de sacrificiu? Trebuie sa se sesizeze cineva ca nu mai suportam sa traim asa. Nu avem o siguranta si psihicul nostru are mult de suferit din aceasta cauza. De ce suntem bombardati cu non-valori si oameni care au autoritate de ultima speta?

La varsta pe care o am mi-e greu sa imi imaginez un viitor, nu prosper ci unul decent. Mi-e greu sa ma gandesc ca voi ajunge sa intemeiez o familie... oare nu vor fi chinuite mai groaznic fiintele carora le voi da viata? Mi-e greu sa ma gandesc ca poate maine nu o sa am cu ce trai...

Am inteles ca trebuie sa renuntam la a ne mai dori ceva. Asa o fi... Dar am credinta ca ar trebui sa facem CEVA cu ceea ce avem deja. Avem tineri, avem intelectuali, avem valori si principii. Mi se pare imposibil sa fim condusi de o adunatura de mizerabili care nu stiu sau au uitat ce inseamna sa fii student, sa ai un ideal sau un principiu.

Raluca Iftime

STIU CA ESTI AICI

Cautari

Incerc sa privesc lumea cu alti ochi...Pot sa gasesc o alta culoare? Ma intreb daca noi toti vedem lumea la fel? De ce totusi avem nuante diferite ale ochilor? Oare vedem lumea altfel, fiecare in culoarea ochilor pe care o avem?
Cine ne poate raspunde la intrebarea asta? Dar avem nevoie de raspuns din afara sau raspunsul este inauntrul nostru?!
Atunci cand traversam momente grele de crunta singuratate suntem tentati sa gasim vinovati in afara. Nu avem poate destul curaj sa acceptam ca si noi totdeauna purtam o parte din vina. In clipele acelea trantim usi si ridicam ziduri, refuzand sa ne mai rugam, crezand ca Dumnezeu ne-a uitat sau mai rau, ca EL nu exista.
Nu intelegem ca in acele momente, negandu-l afirmam ca exista. Desi in adancul nostru noi stim ca EL este acolo langa noi, cu noi, in noi. Undeva am citit ca "Intunericul cel mai adanc este cel de dinaintea zorilor ". Este un adevar pe care viata mi l-a demonstrat de multe ori. Am trantit usi, am inchis vise, am ucis vise...ca fiecare dintre noi in rascrucile vietii. Dar din toate am invatat ca din cele mai adanci prapastii nu ne ridica decat iubirea.

Abia atunci am inteles ca trebuie sa cadem ca sa ne putem ridica si ca intotdeauna vom simti atingerea sfanta pe crestetul capului ca atunci cand aripa porumbelului sfant a atins crestetul MANTUITORULUI cand a primit botezul in apa Iordanului...

GANDURI

<<Infrant nu esti atunci cand sangeri,

Nici cand in lacrimi ochii ti-s

Adevaratele infrangeri

Sunt renuntarile la vis.>>

RADU GYR

...de ce?.....de ce?...de ce?...

....Cred despre noi ca mai avem un strop de omenie...cred despre noi ca mai stim sa iertam...cred despre noi ca mai stim sa iubim....cred despre noi ca mai stim sa fim OAMENI...

Avem senzatia de multe ori ca ne sufocam noi pe noi insine, pentru ca ne este teama sa vorbim despre temerile noastre, despre dorintele si neajunsurile noastre...ne este teama sa spunem ca pana aici putem, si, mai departe nu...de ce ne este frica sa cerem ajutorul unei persoane dragi atunci cand avem nevoie?

Atunci cand apar lacrimile inseamna ca ceva nu mai functioneaza cum trebuie, ca sufletul nostru are nevoie de alinare, ca noi avem nevoie de un umar pe care sa ne odihnim fruntea obosita...de ce este asa greu sa strigam:...ajuta-ma!...

DE CE ALEGEM SA ZIDIM SINGURI CETATEA?...de ce alegem sa strangem din dinti si sa credem ca o sa reusim singuri sa ducem poveri mai grele decat ar trebui?

De ce ne facem ca nu vedem ca cei de langa noi au mare nevoie de o bucata de suflet?

De ce trebuie sa vorbim despre cei cazuti si plecati dintre noi la superlativ doar cand nu mai sunt printre noi...de ce nu le aratam aceeasi pretuire cand ne pot zambi printre lacrimile de bucurie in clipa cand stiu ca semenii lor ii pretuiesc...

DE CE? Intrebare de care se sfarama toata logica omenirii...la fel de misterioasa ca si esenta necunoscuta a sufletului omenesc...

Voua tuturor care ati plecat de langa noi prea devreme, sau voua celor care "ati plecat intr-o stea" asa cum spunea O. Paler, plecaciunile noastre ale tuturor si Domnul sa va odihneasca in pace! Amin!

O LUME FARA ROMANIA

...NEDEFINIT....

Ma intreb unde o sa ajungem daca stam si ne lamentam continuu...nimeni nu face, nimeni nu actioneaza, nimeni nu vrea, etc...De ce asteptam sa faca celalalt totdeauna? De ce trebuie sa asteptam ca altul sa faca si noi sa stam sa privim sau sa ne facem ca nu vedem? De douazeci de ani asta facem! Nu ne-am saturat doar sa privim si sa spunem ca nu e bine? Daca fiecare dintre noi am face ceea ce trebuie acolo unde trebuie cred ca altfel ar sta lucrurile!

Dupa 1990, ei care poate nu fac parte sufleteste din Romania noastra au reusit ceea ce nu au reusit atatia ani de comunism: sa ne goneasca din tara! Sa ne luam pur si simplu lumea-n cap si sa ne ducem unde vedem cu ochii. Probabil pe asta au si mizat. Pe faptul ca oamenii decenti cu educatie si bun-simt vor obosi si vor pleca. Asta s-a si intamplat.

Noi cei care am ramas si voi cei care ati plecat, dar, nici o clipa nu ati uitat sa simtiti romaneste ne revine datoria de onoare de face ca aceasta tara sa existe in continuare cu fruntea sus. Nu dorim ca ea sa existe doar ca o bucata de desen pe harta lumii, fara spirit, fara speranta, fara viitor...Suntem aici de atatea mii de ani si avem datoria sa nu uitam asta niciodata. Suntem aici noi si voi cei plecati trebuie sa gasim o cale prin care sa aratam lumii ca APROAPE UN SFERT DIN INTELIGENTA LUMII VINE DE PE PAMANT ROMANESC. Suntem impreuna chiar daca ne despart geografic km., acest lucru nu face decat sa ne uneasca si mai puternic. Ne uneste pentru ca la noi este nedeslusit cuvantul DOR, pe care vantul departarii il inteteste si ne face sa ne simtim impreuna atunci cand ridicam capul spre stele...Sa invatam din nou sa nu ne fie rusine sa spunem ca suntem romani si sa aratam lumii ce inseamna sa fii decent, educat si mai ales inainte de toate OM...

Ciprian Porumbescu "Balada"

Doina este suferinta continua a stramosilor nostri.

QUO VADIS DOMINE?!? II

Puterea unui Neam fata de el insusi si prezenta unui Neam in lume si in Istorie se dovedeste prin unitatea cu care in clipe de incercare stie sa-si afirme vointa nestramutata. Revolutiile nationale trebuie sa fie Idei care te fac sa intelegi ce inseamna Gand, Cuvant si Fapta. Gandul, Cuvantul si Fapta trebuie sa se intemeieze pe zidiri, nu pe prabusiri. Ne trebuie impacarea generatiilor, respectul trecutului, cinstirea a tot ce e nepatat in neamul romanesc, pentru ca sa meritam rugaciunile stramosilor si cinstirea urmasilor. Neamul romanesc va ramane in Eternitate decat daca va sti sa cinsteasca tot ce e al lui. Neamul romanesc cuprinde toate sufletele mortilor si mormintele stramosilor, acestea trebuiesc cinstite. Numai in acest fel vom invata sa iubim Romania, pentru ca prin aceste morminte a trait si traieste Romania Profunda. Singura politica pe care trebuie sa o ducem este aceea a iubirii de neam. Sa fim unii pentru altii zidul acela tainic pe care ne putem sprijini atunci cand suntem la rascruce de drumuri. Biserica lui Hristos este dragoste, jertfa, truda, milostenie si curatenie sufleteasca.

Numai in acest fel vom intelege ca Romania este vesnicia Neamului, locul in care trebuie sa ne intalnim intotdeauna chiar daca de cele mai multe ori nu ne intelegem.

QUO VADIS DOMINE?!?

Romania profunda exista, asemeni unei ostiri care inca nu a atacat. Imaginea Romaniei de azi in lume nu e totuna cu icoana neamului romanesc dintotdeauna. Romania profunda exista in ciuda tuturor acelora care au dorit sa ascunda asta cu ostentatie mai ales in ultimii douazeci de ani. Interesul national al unui popor, poate sa nu coincida intr-un moment “X” cu interesul national al neamului ce priveste spre vesnicie. Interesul national al neamului romanesc este Omul Curat. Omul Curat care nu este vizibil de cele mai multe ori.

Privind in istorie vom regasi in momentele de mare rascruce ale acestui neam definit clar interesul national: independenta, unire, suveranitate etc. Dar, in aceeasi masura, au fost momente cand ne-am pierdut pentru cateva “clipe” –- caci clipe sunt zece- douazeci de ani –- in fata Eternitatii. Au fost “clipe” cand Romania a dat impresia ca exista pe harta lumii doar ca “POPULATIE” si nu ca “NEAM”. Populatia este o notiune abstracta, de moment, in timp ce neamul ne duce in Vesnicie.

Acesta este cel mai important pentru noi acum: sa ne redefinim ca neam. Poporul roman are nevoie de o “restauratio magna”. Poporul roman, prin felul sau de a fi, este o suma care poate fi tradusa prin existenta unui singur intreg ca spirit care se expima ca un personaj a lui Creanga, modificat de experienta lagarului comunist, de cunoasterea culta a Bibliei si de lectura temeinica a metafizicii lui Kant. Un sistem pentru a se reformula nu are nevoie de tratate. O gandire articulata pe problemele cardinale ale neamului, poate sa incapa in cateva pagini. Trebuie sa intelegem ca putem respecta omul fara sa fie nevoie sa ascundem adevarul, ca oamenii nu sunt egali de la natura, ca extremele sociale sunt deopotriva de condamnabile, ceea ce nu inseamna ca nu trebuie sa uitam ca doar extrema stanga confisca proprietatea si distruge astfel pana la radacina nervul societatii; ca libertatea nu poate fi social vorbind, conceputa in afara proprietatii; ca nationalismul facand parte din economia nationala a societatii umane poate fi practicat cu bun simt; ca democratia, oricat de buna ar fi, reprezinta triumful cantitatii impotriva calitatii si ca este preferabil liberalismul, care asigura odata cu demnitatea si libertatea umana si competitia de valori. Nu trebuie sa uitam ca faptele comunistilor isi gasesc locul in codul penal, si , mai ales, ca Dumnezeu se ascunde doar oamenilor care se considera eterni atunci cand sunt la putere.

Trebuie sa invatam sa refuzam sa traim in istorie, si sa ne asumam viata traita ca neam in eternitate. Pentru ca neamul romanesc este aidoma unui bolovan de rau. Fierul istoriei lipsit de Dumnezeu din ultimii saptezeci de ani, a cazut asupra lui vrand sa-l faca praf si pulbere. S-a spart in cateva bucati de piatra mica. Oamenii au dat nume acestor pietricele: eroi, luptatori, martiri... iar pe altele le-au numit Sfinti. Bucata de piatra mai mare ramasa s-a chemat Biserica. Toate unite la un loc din nou se vor numi Romania Eterna si Profunda.

In cele ce v-am redat mai sus i-am adunat la un loc pe Petre Tutea, Gabriel Liiceanu si Dan Puric. Cititi-i si nu veti regreta.