vineri, 8 aprilie 2011
...intre primul pacat ...si mantuire...
Omul poate uita ce a trait? Poate. Daca ar trai lucruri ingrozitoare, si-ar putea continua viata ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat? Ar putea. Dar daca a lasat acolo in trecut ceea ce ii e foarte drag? Unii cred ca o familie inseamna a putea musamaliza in familie toate lucrurile rele. ...poti tu sa depasesti ziua aceea...sau noaptea aceea a vietii tale... ...noaptea tradarii???...sau noaptea tradatorilor?!... Daca trebuie sa invat ceva din toata povestea asta, lectia e ca intr-un final, prieten sau dusman, fiecare ramane la un moment dat pe cont propriu! In acelasi oras se ascunde povestea a doua orase separate. In cele doua orase se plimba doi oameni. Ascund in ei ceea ce vor de fapt. Doi oameni, in doua orase. Unul a intrat in acest oras azcunzandu-si furia. Doi oameni, doua orase. Celalalt a intrat in acest oras ascunzandu-si speranta. Atat gandurile, cat si telurile ambilor oamenilor sunt ascunse. Dar amandoi stiu. Cand se vor intalni, nu se vor lupta doar oamenii pana la moarte, ci si orasele. ...in acest oras sunt doua orase separate. In unul ti se pune totul in fata, ca sa alegi ce vrei. In celalat, e necesar sa prinzi intai ceea ce vrei. In orasul asta, trebuie sa te temi de cel ce isi pleaca in fata ta capul. Sa stii ca are capul in jos, dar tinteste sus. In orasul de sus, intai trebuie sa-l protejezi pe cel care-si pleaca in fata ta capul. Fiindca cel care isi pleaca in fata ta capul, acolo il tradeaza pe altul. ...in primul dintre aceste orase, o sa faci orice ai face dupa ce te ridici de la masa. In celalat oras dintre cele doua, o sa faci orice ai face inainte sa te ridici de la masa. Au fost construite doua case in cele doua parti ale orasului! ...se inalta doua case in cele doua orase! ...una este un adevarat palat, in varful unui deal, cealalta arata ca o cabana veche, undeva la vale. Care dintre cele doua case va rezista furtunii care se pregateste sa vina?! Era vremea intelepciunii. Era vremea prostiei. Era epoca credintei. Era epoca indoielii. Era anotimpul luminii. Era anotimpul intunericului. Era primavara sperantei. Era iarna disperarii. Detineam totul. Nu detineam nimic, defapt! Au fost construite doua case in cele doua parti ale orasului! ...se inalta doua case in cele doua orase! Cei doi proprietari si-au deschis portile. Sunt oameni care au inceput sa intre pe poarta. Ajutoare, paznici, si toti cei disparuti candva cu siguranta se intorc acasa... ...tie nu-ti ramane decat sa te pregatesti de lupta! Ca sa le atragi atentia celor de sus si sa-i momesti pe cei de jos nu e suficient sa fii erou. Nu e de ajuns! Trebuie sa stralucesti! Nu e suficient sa fii puternic! Nu e suficient sa fii curajos! ...la poarta celor doua orase sunt doi oameni. Ca sa te poti inalta intr-unul dintre cele doua orase, trebuie sa stai in banca ta, cu eleganta, fara sa lasi sa se observe nimic. Cand va veni timpul te vei ridica in picioare...pentru a te confrunta. Confruntarea trebuie sa aiba loc, ca sa-i faca loc linistii de care ai nevoie! Trebuie sa-ti placa linistea, pentru ca atunci cand se sfarseste galagia, cel care ramane in urma sa asculte linistea, este cel care ramane in viata....
sâmbătă, 2 aprilie 2011
...intre primul pacat ...si mantuire...
...cineva, o presoana foarte importanta din viata mea mi-a spus candva de mult:"Intr-o zi, iti va iesi negresit in cale unul mai bun decat tine. Unul pe care n-o sa-l poti invinge. O sa stii in clipa in care o sa-ti deschida usa. Cel care nu va intra atunci pe usa aceea este un mare jucator!" ...acum stau si ma gandesc: Cum poate avea un om o mie de chipuri?! Nu poate! Are un singur chip si o mie de masti! Fiindca omul cu mastile este marele papusar! ...exista reguli pentru a castiga jocul. Eu le stiu pe toate. Intai iti atragi dusmanii in propria cetate. Apoi, ii faci sa se simta la fel de comod ca la ei acasa. Apoi, strici relatiile dintre ei in tacere. Toti au in inima o slabiciune care le blocheaza mintea. Daca te folosesti cu atentie de slabiciunea aceea, muti piesele cum vrei tu. Unii nu pot sa-si infraneze furia. Altii sunt indragostiti. Iar altii au prea multa incredere in ei insisi. ...stiu toate regulile pentru a castiga. Dar le dau naibii pe toate. ...Dupa atatia ani, atatea suferinte, atatea victorii, atatea infrangeri, vine o vreme cand cei buni castiga! Am jucat un "joc". Mintea mea a iesit invingatoare. Am castigat. Daca m-ar fi infrant inima, m-ar fi asteptat o masina. Si, cand as fi calcat pe strada, mi-ar fi luat viata mie...Cand m-am pierdut atunci in intuneric, acel om mi-a fost ca o lumina! Tu, mi-ai fost lumina mea calauzitoare. M-ai invatat tot ceea ce stiai despre lumina. Atunci, ti-am cerut sa ma inveti tot ce stii despre intuneric! Ai zambit intelept! Atunci mi-ai explicat multe lucruri.... mi-ai zis, ca unul a plecat dintre noi...iar noi abia am inceput jocul de umbre. pentru ca ne-au luat casa, graiul si pe cei dragi si nu ne-a mai ramas decat linistea... Pentru ca ne-au bagat in sicriu, iar noua nu ne-au mai ramas decat umbrele. In jocul acesta, unul e cel fugarit, si e fugarit de umbre! De vreme ce umbrele se alungesc si se scurteaza, timpul trece. Disputele create au fost abandonate de cei ce le-au iscat. In camere joaca umbrele. ...atunci, cu ani in urma, am murit...am murit...Nu mai simti nimic. O perioada esti mort. Nu mai existi. Nu esti asa. Te simti plecat din tine! Pas cu pas...inveti sa te intorci in tine pas cu pas... Pas cu pas, incepi sa prinzi putere, devii mai intelept, te infurii, lupti si speri ca o sa castigi. Nu mai e nimic de spus. Sau, da...Este ceva de spus, iti vine sa urli! Pe cine sa fii infuriat? Pe cine sa fii suparat? Pe cine sa sfasii? Uita si scapa! Uita, scapa si rupe-te din locurile acelea! Te intrebi continuu: cine este adevaratul dusman! Te intrebi cine este cel mai apropiat om? Iti raspunzi ca cei din jurul tau, rautatea lor...dar raspunsul nu-ti este de ajuns. Nu te multumeste! Urli si intrebi: cine este adevaratul dusman care te-a adus acolo unde esti?! Uneori trebuie sa taci! Sa nu cauti raspunsurile pe care inca nu le poti suporta...uneori taci...si tacerea iti urla raspunsul la intrebarea: cine este adevaratul vinovat...Eu!!!! Acesta este raspunsul: vinovatul sunt eu!!! Si, atunci strigi: e vina mea! Pana la raspuns nu simti nimic. Dupa gasirea raspunsului, incepi sa simti...Simti cum sufletul iti paraseste trupul...simti cum se smulge carnea de pe tine si cum ochii tai se obisnuiesc cu intunericul...Este clipa in care inveti sa mori, ca abia apoi sa incerci din nou sa traiesti...Traiesti! Dar pentru un singur lucru. Incepi sa traiesti din nou invatand ce inseamna intunericul. Inveti orice este nevoie ca sa-ti distrugi dusmanul! Incepi in intunericul fara sfarsit sa cauti tradatorul din viata ta! Si, te intrebi zadarnic unde este in jurul tau...Cauta-l! Cauta-l, intrebandu-te ce vrea tradatorul de la tine! Poate ca o sa se poarte ca si cand ti-ar dori binele...Poate ca ceea ce tu iubesti cel mai mult, el va lauda sau va considera marea ta problema. Iti va sopti la ureche ceea ce iubesti tu cel mai mult... ...De-ai putea sa spui ce simti, ai reusi sa scapi...de-ai putea... Stii un singur lucru...ca o sa stii ce s-a intamplat cu viata ta atunci cand vei sti de ce te-a vandut cel mai bun prieten al tau.... Acesta este ultimul avertisment pe care ti-l da viata. Ce vrea tradatorul de la tine?! Se va oferi sa te ajute, sa-ti stea alaturi ca sa-ti afle din nou slabiciunea si durerea...tie nu-ti ramane decat sa joci un joc nebun. Nu-ti ramane decat sa realizezi un joc de umbre. Umbrele nu incap in coaja trupului, nu pot avea vechime. Umbrele nu-ti dau mana... Priveste cu atentie in jurul tau...oriunde ar cadea umbrele, pe stapanii lor nu i-ar putea trada. Cand vrei sa afli unde este tradatorul, trebuie sa renunti la a-i mai apara pe cei dragi. Esti in stare sa faci asta?! Nu uita! Umbrele continua sa ne astepte, dupa ce si-au parasit deja stapanii dupa un colt. Nu uita! Umbrele te protejeaza. Ca sa afli tradatorul dintre cei mai buni prieteni ai tai esti nevoit sa incepi un joc de umbre. Va veni o clipa, cand o sa-i aduni pe toti la aceeasi masa in bataia pustii...In momentul acela, umbrele vor juca cu voi o scena plina de cruzime...si, trecutul va reinvia...prin umbre...pentru ca ele umbrele, sunt umbrele celor care nu mai sunt printre noi din cauza tradarii; ne-au bagat in sicriu si noua nu ne-au mai ramas decat ele...umbrele... ...atunci, in noaptea tradarii toti am murit cate putin. De atunci tradat si tradator nu mai simt nimic... ...Dar tu...tu, cel tradat ai nevoie de cineva...cineva care sa-ti fie alaturi. Cel care o sa-ti stea alaturi o sa stie ca tu, cel tradat nu mai existi. Tu nu esti asa! Tu esti cel plecat. Cel care-ti va fi alaturi, te va intoarce pas cu pas in tine! El te va ajuta pentru ca undeva in trecut, a fost in locul tau. Si el s-a confruntat cu cel mai bun prieten care-l tradase... O sa inveti de la el ca fiecare zi este un test! Te va invata sa inveti din nou sa traiesti in mediul tau. In mediul vostru...Te va invata din nou sa deschizi ochii, sa respiri, sa mergi,...sa stai pe scaun... ...pentru ca scaunul pe care stai si locul in care te afli arata cine esti tu de fapt. Cine iti sunt prietenii, ce carti citesti, unde iei masa...toate astea arata ce fel de om esti. O sa te invete din nou ca in jurul tau, nimeni nu spune nimic, dar toata lumea stie ce se petrece. Te va invata din nou ca ...omul este el insusi in propria casa... Intai face din casa o ascunzatoare, apoi, o fortareata. Dar, daca acea casa in care stai nu este a ta, incet-incet, totul incepe sa te apese. Daca nu ti-ai gasit propria casa, intr-o zi, te va suna cineva si te va chema in adevarata ta casa...
duminică, 6 martie 2011
...intre primul pacat...si mantuire....
...in zilele mele cele mai frumoase, au existat cativa oameni blestemati...Stii ce este inevitabil? Vine o zi cand ne dam seama, ca i-am tradat pe toti, fiecare dintre noi... Cat despre tine?! Ce pacat! Cate zile am petrecut impreuna!...poate cele mai frumoase zile...ale tale si ale mele...voi duce zilele acelea in eternitate cu sangele inimii mele...!
Cat despre tine...tu ai vandut zilele acelea pentru ceva doar de tine stiut si inteles: un culcus cald, si odihna in valoare de cateva bacnote. ...au existat in viata mea cativa oameni blestemati...unul dintre ei esti tu...Atunci, in zilele acelea...
Acum insa, nu mai suntem nici macar dusmani...!
Orice am face, primul pacat infaptuit de noi ne urmareste pana la sfarsitul vietii. Primul pacat nu seamana cu urmatorul. Pe masura cel ascunzi, creste in tine ca o avalansa. Pe masura ce platesti pentru el, datoria ti se mareste. Fiindca nu poti plati singur pretul primului pacat. Pe masura ce tu fugi de el, ...mereu platesc altii acel pret, cu dobanda. Primul pacat iti taraste toate victimele in iad, impreuna cu tine. Faci pe toti cei apropiati tie, pe cei pe care-i iubesti sa traiasca iadul...
In jocul vietii nu are importanta cine castiga. Important este sa stii cine a pierdut atunci, ca sa afli cu cine vei sta fata-n fata in viitor...
Fiecare plateste pentru pacatul sau in cele din urma. Unora li se cere socoteala cand mor. Altora, in timpul vietii. dar fiecare plateste atat pretul pacatului sau, cat si al bunatatii sale. pentru ca daca nu impiedici savarsirea lucrurilor rele, esti cel putin la fel de vinovat ca si faptasul.
Acest lucru poate sa fie pacatul cel mare...
Cat despre tine...tu ai vandut zilele acelea pentru ceva doar de tine stiut si inteles: un culcus cald, si odihna in valoare de cateva bacnote. ...au existat in viata mea cativa oameni blestemati...unul dintre ei esti tu...Atunci, in zilele acelea...
Acum insa, nu mai suntem nici macar dusmani...!
Orice am face, primul pacat infaptuit de noi ne urmareste pana la sfarsitul vietii. Primul pacat nu seamana cu urmatorul. Pe masura cel ascunzi, creste in tine ca o avalansa. Pe masura ce platesti pentru el, datoria ti se mareste. Fiindca nu poti plati singur pretul primului pacat. Pe masura ce tu fugi de el, ...mereu platesc altii acel pret, cu dobanda. Primul pacat iti taraste toate victimele in iad, impreuna cu tine. Faci pe toti cei apropiati tie, pe cei pe care-i iubesti sa traiasca iadul...
In jocul vietii nu are importanta cine castiga. Important este sa stii cine a pierdut atunci, ca sa afli cu cine vei sta fata-n fata in viitor...
Fiecare plateste pentru pacatul sau in cele din urma. Unora li se cere socoteala cand mor. Altora, in timpul vietii. dar fiecare plateste atat pretul pacatului sau, cat si al bunatatii sale. pentru ca daca nu impiedici savarsirea lucrurilor rele, esti cel putin la fel de vinovat ca si faptasul.
Acest lucru poate sa fie pacatul cel mare...
joi, 3 martie 2011
...intre primul pacat ...si mantuire...
...candva erau doi oameni. Unul i-a facut celuilalt un rau atat de mare incat amandoi au ramas singuri sufleteste. Unul dintre ei era bun, celalalt s-a dovedit a fi rau. Unul a ramas sarac, celalalt a devenit bogat. Unul continua sa traiasca, celalalt a murit sufleteste. Indiferent a cui e povestea, asa incepe....
...candva, erau doi oameni. Erau si prieteni si dusmani. Intr-o noapte, unul dintre ei, i-a infipt celuilalt singuratatea in pantec, ca un pumnal.
Dar intr-o zi, omul acela a renascut din singuratate si a jurat...sa-l gaseasca pe celalalt si sa-l ingroape de viu in singuratate. Singuratatea nu inseamna numai sa fii singur. Omul care nu-si poate suporta chipul in oglinda e singur. Omul care nu poate face o spartura in propriile ziduri e singur. Dar toti cei care ridica cetati in jurul lor nu vor sa fie singuri. Vor langa ei pe cineva care sa le darame cetatile. Toti cei care considera ca nu merita sa fie iubiti sunt singuri. Singuratatea nu inseamna doar sa fii despartit de cineva. Inseamna sa nu-ti poti lua adio. Indiferent la ce ai visa, singuratatea e sfarsitul oricarei povesti.
Singuratatea nu inseamna intotdeauna intuneric. Uneori, e o bijuterie staralucitoare. Singuratatea nu inseamna doar sa intorci spatele, ci sa eliberezi sufletele intemnitate in tine. Nu decide imediat ce ai de facut! Fiindca a ramane singur, inseamna sa-ti lasi persoana iubita singura!
Doi prieteni se vor ciocni. Nu e nimic de facut! Doi dusmani se vor regasi. Nu e nimic de facut!
Unul va primi singuratatea cu bratele deschise. Doi prieteni...Unul va muri sufleteste. Nu-i nimic de facut! Fiindca singuratatea ii va da biletul primului venit. Fiindca fiara care sta la panda iti sopteste un singur nume. Fiindca fiara il asteapta cu rabdare pe cel care se desparte de turma...
Fiindca singuratatea nu inseamna nu inseamna sa fii singur, ci sa fii singur cu fiara care sta la panda.
Nu poti fugi de inevitabil. Nu poti fugi!
Omul acela care te-a condamnat la singuratate, care te-a ingropat de viu in singuratate, omul acela candva ti-a fost cel mai bun prieten. Era omul in care tu aveai cea mai mare incredere. Cine este acela care candva ti-a ocrotit nu numai viata, ci si mandria si onoarea? Dusmanul tau de acum este prietenul tau de atunci!
Exista si unul si celalat. Poti tu sa-i "omori" pe amandoi odata?!
Ori vei uri, ori vei iubi! Daca vei incerca sa le faci pe amndoua, te vei rupe in doua. Cu totii fugim de evenimentele ce nu pot fi evitate. Nu trebuie sa te temi de nimic. Trebuie sa-ti asumi riscul pentru orice. Doar ca, din cauza ne uitam in urma, vedem prea tarziu ce e in fata noastra.
Cand spunem ca fugim de inevitabilul final, ne trezim cu totii la inceputul acestuia. Sa iubesti in forma suprema, inseamna sa infrunti finalul inevitabil. Sa iubesti acel final, constient fiind de acesta, inseamna sa nu-l iei in calcul.
Sa iubesti ca si cand ai inchide ochii si nu i-ai mai deschide niciodata, ca si cand ai merge inapoi, pas cu pas, ca si cum ai numara in sens invers...
O astfel de iubire te face prizonerul ei. Destinul ii desparte pe oameni, dar tor el ii face sa se intalneasca din nou. De orice te-ai lovi, sigur te-ai mai lovit. Sa impiedici inevitabilul nu inseamna
doar sa-i tii piept. Pentru a fugi de inevitabil nu e de ajuns sa opresti timpul in loc. Trebuie sa o iei de la inceput. Sa o iei de la inceput, nu inseamna sa ridici capacul unui cufar cu amintiri ci, sa intorci pagina potrivita.
Nu despre moarte e vorba. E vorba despre cea mai fericita zi, despre ziua in care ti-ai facut cele mai frumoase visuri. E vorba despre cum e sa "mori" in acea zi. Nu era vorba despre cum e sa "mori", ci despre cum e sa "mori " de mana celui mai bun prieten, de mana celui in care aveai cea mai mare incredere.
Daca vorbim despre a "omori", sa stii ca e usor sa "omori". Ideea este sa "omori" putin cate putin in fiecare zi.
Nu despre moarte e vorba. Nici un final nu vine spontan. Fiecare final merge cu tine de la inceput. Finalul e ca dragostea oarba. Cu cat fugi mai mult, cu atat mai inversunat vine din urma.
In ciuda a ceea ce se crede nu moartea este inevitabila. Inevitabil este sa te intorci si sa privesti viata in ochi. Si atunci, tu, prietenul meu, ce vezi? Eu am luat si de la placere si de la suferinta mult. Nu ma mai tem nici de iad, nici de altceva. Orice ai facut, ti-ai facut-o singur. Nu ti-ai spus ca poate intr-o zi vei regreta. Ai facut un mare rau si ai "semnat". Ai avut impresia ca ti-ai cumparat "libertatea". In ochii tai esti vrednic de dispret.
Vei veni singur, pentru ca nimeni nu are ce ai tu. Pentru ca rusinea este singura furtuna care nu se domoleste. Rusinea este cel mai nemilos dusman al tau. Rusinea este cel ,ai mare blestem. Ea este cea care te arde in flacari si te preface in scrum. E foarte dureros sa te aduni singur, bucata cu bucata. Acum inveti si tu?!
Ti-am spus candva ca intr-o zi te vei intoarce de unde ai plecat?! Ti-am spus candva ca va veni vremea ta de "moarte" si de "plata"...si de singuratate...?
...a venit...
...candva, erau doi oameni. Erau si prieteni si dusmani. Intr-o noapte, unul dintre ei, i-a infipt celuilalt singuratatea in pantec, ca un pumnal.
Dar intr-o zi, omul acela a renascut din singuratate si a jurat...sa-l gaseasca pe celalalt si sa-l ingroape de viu in singuratate. Singuratatea nu inseamna numai sa fii singur. Omul care nu-si poate suporta chipul in oglinda e singur. Omul care nu poate face o spartura in propriile ziduri e singur. Dar toti cei care ridica cetati in jurul lor nu vor sa fie singuri. Vor langa ei pe cineva care sa le darame cetatile. Toti cei care considera ca nu merita sa fie iubiti sunt singuri. Singuratatea nu inseamna doar sa fii despartit de cineva. Inseamna sa nu-ti poti lua adio. Indiferent la ce ai visa, singuratatea e sfarsitul oricarei povesti.
Singuratatea nu inseamna intotdeauna intuneric. Uneori, e o bijuterie staralucitoare. Singuratatea nu inseamna doar sa intorci spatele, ci sa eliberezi sufletele intemnitate in tine. Nu decide imediat ce ai de facut! Fiindca a ramane singur, inseamna sa-ti lasi persoana iubita singura!
Doi prieteni se vor ciocni. Nu e nimic de facut! Doi dusmani se vor regasi. Nu e nimic de facut!
Unul va primi singuratatea cu bratele deschise. Doi prieteni...Unul va muri sufleteste. Nu-i nimic de facut! Fiindca singuratatea ii va da biletul primului venit. Fiindca fiara care sta la panda iti sopteste un singur nume. Fiindca fiara il asteapta cu rabdare pe cel care se desparte de turma...
Fiindca singuratatea nu inseamna nu inseamna sa fii singur, ci sa fii singur cu fiara care sta la panda.
Nu poti fugi de inevitabil. Nu poti fugi!
Omul acela care te-a condamnat la singuratate, care te-a ingropat de viu in singuratate, omul acela candva ti-a fost cel mai bun prieten. Era omul in care tu aveai cea mai mare incredere. Cine este acela care candva ti-a ocrotit nu numai viata, ci si mandria si onoarea? Dusmanul tau de acum este prietenul tau de atunci!
Exista si unul si celalat. Poti tu sa-i "omori" pe amandoi odata?!
Ori vei uri, ori vei iubi! Daca vei incerca sa le faci pe amndoua, te vei rupe in doua. Cu totii fugim de evenimentele ce nu pot fi evitate. Nu trebuie sa te temi de nimic. Trebuie sa-ti asumi riscul pentru orice. Doar ca, din cauza ne uitam in urma, vedem prea tarziu ce e in fata noastra.
Cand spunem ca fugim de inevitabilul final, ne trezim cu totii la inceputul acestuia. Sa iubesti in forma suprema, inseamna sa infrunti finalul inevitabil. Sa iubesti acel final, constient fiind de acesta, inseamna sa nu-l iei in calcul.
Sa iubesti ca si cand ai inchide ochii si nu i-ai mai deschide niciodata, ca si cand ai merge inapoi, pas cu pas, ca si cum ai numara in sens invers...
O astfel de iubire te face prizonerul ei. Destinul ii desparte pe oameni, dar tor el ii face sa se intalneasca din nou. De orice te-ai lovi, sigur te-ai mai lovit. Sa impiedici inevitabilul nu inseamna
doar sa-i tii piept. Pentru a fugi de inevitabil nu e de ajuns sa opresti timpul in loc. Trebuie sa o iei de la inceput. Sa o iei de la inceput, nu inseamna sa ridici capacul unui cufar cu amintiri ci, sa intorci pagina potrivita.
Nu despre moarte e vorba. E vorba despre cea mai fericita zi, despre ziua in care ti-ai facut cele mai frumoase visuri. E vorba despre cum e sa "mori" in acea zi. Nu era vorba despre cum e sa "mori", ci despre cum e sa "mori " de mana celui mai bun prieten, de mana celui in care aveai cea mai mare incredere.
Daca vorbim despre a "omori", sa stii ca e usor sa "omori". Ideea este sa "omori" putin cate putin in fiecare zi.
Nu despre moarte e vorba. Nici un final nu vine spontan. Fiecare final merge cu tine de la inceput. Finalul e ca dragostea oarba. Cu cat fugi mai mult, cu atat mai inversunat vine din urma.
In ciuda a ceea ce se crede nu moartea este inevitabila. Inevitabil este sa te intorci si sa privesti viata in ochi. Si atunci, tu, prietenul meu, ce vezi? Eu am luat si de la placere si de la suferinta mult. Nu ma mai tem nici de iad, nici de altceva. Orice ai facut, ti-ai facut-o singur. Nu ti-ai spus ca poate intr-o zi vei regreta. Ai facut un mare rau si ai "semnat". Ai avut impresia ca ti-ai cumparat "libertatea". In ochii tai esti vrednic de dispret.
Vei veni singur, pentru ca nimeni nu are ce ai tu. Pentru ca rusinea este singura furtuna care nu se domoleste. Rusinea este cel mai nemilos dusman al tau. Rusinea este cel ,ai mare blestem. Ea este cea care te arde in flacari si te preface in scrum. E foarte dureros sa te aduni singur, bucata cu bucata. Acum inveti si tu?!
Ti-am spus candva ca intr-o zi te vei intoarce de unde ai plecat?! Ti-am spus candva ca va veni vremea ta de "moarte" si de "plata"...si de singuratate...?
...a venit...
miercuri, 2 martie 2011
...intre primul pacat ...si mantuire...
....cateodata avem cate un vis: suntem pe un pod sub care este un foc imens. In fata noastra este demonul, in spatele nostru este ingerul. Amandoi striga catre noi!
Pe de o parte ingerul, de cealalta parte demonul. Fiecare zi este o lectie depre "devenire", dar cateodata amandoi se odihnesc si tac. Cand ingerul si demonul tac, totdeauna castiga cei rai! Iar oamenii buni sunt disperati!
Oamenii buni asteapta in astfel de zile un miracol!
Poate ca azi este o astfel de zi pentru multi dintre noi...
Astazi suntem nevoiti sa ne oprim la mijlocul podului: flacari dedesupt, ingerul in spate si demonul in fata! Ar trebui sa-i intrebam pe amandoi acelasi lucru: cine esti "tu", pe cine din "mine" sprijini? Iubirea sau razbunarea? Omul liber sau prizonierul?
Intotdeauna ne vor lasa pe noi sa facem alegerea! Sa alegem pe unul dintre ei!
Dar nu trebuie niciodata sa uitam, ca mai exista si a treia optiune: si aceasta este aceea de a te arunca direct in flacari!
Asta inseamna sa lupti pentru ceea ce iubesti cu adevarat!
Fie ca lupta sa va fie dreapta!
Pe de o parte ingerul, de cealalta parte demonul. Fiecare zi este o lectie depre "devenire", dar cateodata amandoi se odihnesc si tac. Cand ingerul si demonul tac, totdeauna castiga cei rai! Iar oamenii buni sunt disperati!
Oamenii buni asteapta in astfel de zile un miracol!
Poate ca azi este o astfel de zi pentru multi dintre noi...
Astazi suntem nevoiti sa ne oprim la mijlocul podului: flacari dedesupt, ingerul in spate si demonul in fata! Ar trebui sa-i intrebam pe amandoi acelasi lucru: cine esti "tu", pe cine din "mine" sprijini? Iubirea sau razbunarea? Omul liber sau prizonierul?
Intotdeauna ne vor lasa pe noi sa facem alegerea! Sa alegem pe unul dintre ei!
Dar nu trebuie niciodata sa uitam, ca mai exista si a treia optiune: si aceasta este aceea de a te arunca direct in flacari!
Asta inseamna sa lupti pentru ceea ce iubesti cu adevarat!
Fie ca lupta sa va fie dreapta!
miercuri, 15 decembrie 2010
SEMNIFICATIA NUMEROLOGICA A ANULUI 2011 (II)
O alta realitate de care limba ebraica ne va ajuta sa devenim constienti, este marea asemanare dintre cuvintele Poarta-Dalet si Cunoastere- Daat, diferentiate printr-o singura litera, Ain, litera mediana. In cuvantul "cunoastere", litera Ain simbolizeaza "sursa" din care Omul trebuie sa-l dobandeasca in timp ce inainteaza pe drumul desavarsirii. In cuvantul "poarta", litera Lamed, simbolizeaza "calauza" pe acest drum.
"Cel ce cunoaste", trece prin "poarta" intre cele doua litere Dalet si Tav, a caror unire constituie cuvantul format din cele doua litere care semnifica Legea. Daca trece prin poarta fara a tine seama de Lege, fara a i se conforma, este nimicit de complexul energetic nou la care poarta are acces; este "omorat'' fulgerator de focul realitatii pe care o intalneste si pe care structurile sale intime si profunde n-o pot suporta.
Omul nu poate trece asadar de Poarta decat pentru a intra in Cunoastere care, si de acesta data, este nu cunoasterea intelectuala, ci experienta traita. A parasi primul etaj al Existentei pentru a intra in Fiinta, a trece prin "Poarta Oamenilor", inseamna a parasi ignoranta pentru a trai.
Cine poate trece prin aceasta Poarta? Este poarta cea mai ingusta din existenta fiecaruia dintre noi. Este o noua nastere! O data trecut de aceasta Poarta, Omul poate urca cele dousprezece trepte ale celor 12 vertebre dorsale. Aceasta trecere in Patrulater- singura intrupare adevarata- se efectueaza in toate traditiile sub semnul dousprezecimii: de la cele douasprezece luni ale anului, cele 12 munci ale lui Hercule, pana la sosirea in Ierusalimul Ceresc, cu cele 12 porti ale sale, prefigurate de cele 12 triburi ale lui Israel si, dupa ele, de cei doisprezece apostoli din traditia crestina.
In anul ce vine, nu ne ramane decat sa incercam sa trecem prin Poarta Oamenilor, cu multa Cunoastere, Smerenie, Iubire, si Rabdare. Nimic nu poate sa se transforme, sa creasca, daca samanta cazuta in pamant bun, nu "moare intru' pacat, ca sa reinvie intru' virtute", pe calea Mantuirii.
Sa aveti un an bun, binecuvantat, si fie ca noi toti sa ne imbracam in Lumina Divina A Sfintei Treimi!
"Cel ce cunoaste", trece prin "poarta" intre cele doua litere Dalet si Tav, a caror unire constituie cuvantul format din cele doua litere care semnifica Legea. Daca trece prin poarta fara a tine seama de Lege, fara a i se conforma, este nimicit de complexul energetic nou la care poarta are acces; este "omorat'' fulgerator de focul realitatii pe care o intalneste si pe care structurile sale intime si profunde n-o pot suporta.
Omul nu poate trece asadar de Poarta decat pentru a intra in Cunoastere care, si de acesta data, este nu cunoasterea intelectuala, ci experienta traita. A parasi primul etaj al Existentei pentru a intra in Fiinta, a trece prin "Poarta Oamenilor", inseamna a parasi ignoranta pentru a trai.
Cine poate trece prin aceasta Poarta? Este poarta cea mai ingusta din existenta fiecaruia dintre noi. Este o noua nastere! O data trecut de aceasta Poarta, Omul poate urca cele dousprezece trepte ale celor 12 vertebre dorsale. Aceasta trecere in Patrulater- singura intrupare adevarata- se efectueaza in toate traditiile sub semnul dousprezecimii: de la cele douasprezece luni ale anului, cele 12 munci ale lui Hercule, pana la sosirea in Ierusalimul Ceresc, cu cele 12 porti ale sale, prefigurate de cele 12 triburi ale lui Israel si, dupa ele, de cei doisprezece apostoli din traditia crestina.
In anul ce vine, nu ne ramane decat sa incercam sa trecem prin Poarta Oamenilor, cu multa Cunoastere, Smerenie, Iubire, si Rabdare. Nimic nu poate sa se transforme, sa creasca, daca samanta cazuta in pamant bun, nu "moare intru' pacat, ca sa reinvie intru' virtute", pe calea Mantuirii.
Sa aveti un an bun, binecuvantat, si fie ca noi toti sa ne imbracam in Lumina Divina A Sfintei Treimi!
SEMNIFICATIA NUMEROLOGICA A ANULUI 2011
Multi specialisti in numerologie, explica fiecare dupa gradul de initiere tainel cifrei 4, cifra sub vibratia careia ne vom afla cu totii in anul ce va veni. Nu contest nimic, din toate cele ce se spun. Stii ei mai bine decat mine ceea ce explica. De aceea, am sa incerc sa explic si eu, semnificatia cifrei 4, semnificatie pe care am pus-o cap la cap, in urma studiilor facute pe cont propriu. Nu stiu daca este sau nu adevarat ceea ce voi scrie, dar aceste randuri sunt concluziile mele. Sper sa va fie de folos.
Cifra 4 este cifra patrulaterului. Stim ca ezoteric omul exista in trei planuri, sau in trei etaje, daca ne gandim la faptul ca Omul in sinea sa, in dorinta sa de cunoastere, trebuie sa treaca prin trei stari sau sa "urce" spre Dumnezeu, prin trei "etaje". La primul etaj, Omul exista. La al doilea, el este! Prin insasi forma sa (patrulater) acest al doilea etaj se defineste ca un timp de oprire, un timp de incercare. Numarul patru e simbolul stabilizarii: patru picioare confera echilibru oricarui corp solid, patru pereti formeaza scheletul oricarei case. Dincolo de aceste exemple concrete, numarul patru introduce ideea de loc inchis, secret, acoperit, in care cel ce ramane un timp traieste o incercare.
Toate traditiile mentioneaza notiunea de incercare in legatura cu numarul cu numarul patru: punerea in carantina corespunde unei legi ontologice. La egipteni, ca si la lumea iudeo-crestina, cele patruzeci de zile de dupa moarte pregatesc un prag dificil de trecut.
Traditia sacra a Egiptului antic spune ca, la patruzeci de zile dupa decesul sau, Faraonul
trebuia sa se masoare cu un taur, inainte de a intra in lacasul zeilor. Regii Frantei nu erau niciodata ingropati decat dupa ce treceau patruzeci de zile de la moartea lor.
In textele noastre sacre, poporul iudeu umbla patruzeci de ani prin desert dupa iesirea din Egipt. Hristos posteste patruzeci de zile in desert, dupa botezul Sau. Si tot patruzeci de zile il pregatesc pe crestin pentru Sarbatoarea Pastilor, al carei sens etimologic este "trecere". In aceleasi taine crestine, Inaltarea Domnului marcheaza cea de a patruzecea zi dupa Paste. In pantecele matern, copilul se dezvolta timp de sapte ori patruzeci de zile. Toate exemplele pe aceasta tema, pe care le-am putea multiplica luandu-le din diferite traditii, ilustreaza aceeasi notiune de sedere-oprire intr-un loc de incercare, precedand o trecere traita ca o sarbatoare.
In acest context , patrulaterul apare ca o matrice, in afara de cazul cand devine mormant pentru cei ce nu cunosc adevaratele legi sau pur si simplu pentru cei ce nu mai au nici o speranta.
Legea care carmuieste incercarea este inscrisa in cuvantul ebraic corespunzator numarului 4. Acest cuvant este "Dalet" si inseamna "poarta". Sa ne oprim putin asupra lui. Notiunea de poarta se impune deja in numarul care simbolizeaza incercarea, matricea, locul inchis de unde, dupa toate aparentele, nu se poate iesi niciodata: fiecare matrice e o poarta.
Orice incercare presupune un sfarsit care e o depasire. Cuvantul ebraic "Dalet" se descompune astfel: 4- 30- 400. Poarta este construita ca o deschidere incadrata de doi de 4, un fel de stalpi ce il lasa sa treaca pe 30, simbol al miscarii, al vietii. Astfel, cifra 4 ne apare cu semnificatie profunda si antinomica de "oprire" si de "trecere".
Din nefericire, exista doua tendinte opuse care il fac pe omul obisnuit sa adopte atitudini gresite. In prima tendinta se inscrie categoria resemnatilor, a condamnatilor la moarte care nu vad in cifra 4 decat aspectul sau de "oprire". Aceasta oprire e asimilata cu inchisoarea, cu moartea. Materia devine in acest caz un adevarat mormant, ingropand o data cu nefericitul intregul sau potential de creativitate, de lumina, de bucurie.
Din a doua categorie fac parte cei ce au in vedere, dimpotriva, numai aspectul "trecere".
Acestia refuza sa confere realitate prezentei stabilizatoare a celor doi stalpi, neluand in considerare decat miscarea ce ii va "purta dincolo" si le va deschide orizonturi eliberatoare.
Numarul 4, respectiv patrulaterul care constituie cel de al doilea etaj, nu e trait in mod adecvat decat de cei ce percepcorect ambii poli ai incercarii si raportul existent intre ei; pe de o parte, structurile: fizice ale lumii noastre, structurile psihosomatice ale Omului "vechi" si structurile ontologice ale fiintei sale profunde; pe de alta parte, dinamismul vietii care impune implinirea, de la samanta pana la rod.
Omul se afla intre pamant si cer ca intre cei doi poli al unui magnet. Daca da drumul unuia din poli, curentul inceteaza sa mai treaca. Atunci Omul fie ca se volatilizeaza intr-un fals spiritualism, fie ca se innamoleste, dar nu se implineste. O trezire a constiintei apare asadar ca fiind necesara in momentul intrarii in patrulater, la etajul Fiintei, unde se produce adevarata intrupare pregatita de trecerea prin etajul inferior.
Cifra 4 este cifra patrulaterului. Stim ca ezoteric omul exista in trei planuri, sau in trei etaje, daca ne gandim la faptul ca Omul in sinea sa, in dorinta sa de cunoastere, trebuie sa treaca prin trei stari sau sa "urce" spre Dumnezeu, prin trei "etaje". La primul etaj, Omul exista. La al doilea, el este! Prin insasi forma sa (patrulater) acest al doilea etaj se defineste ca un timp de oprire, un timp de incercare. Numarul patru e simbolul stabilizarii: patru picioare confera echilibru oricarui corp solid, patru pereti formeaza scheletul oricarei case. Dincolo de aceste exemple concrete, numarul patru introduce ideea de loc inchis, secret, acoperit, in care cel ce ramane un timp traieste o incercare.
Toate traditiile mentioneaza notiunea de incercare in legatura cu numarul cu numarul patru: punerea in carantina corespunde unei legi ontologice. La egipteni, ca si la lumea iudeo-crestina, cele patruzeci de zile de dupa moarte pregatesc un prag dificil de trecut.
Traditia sacra a Egiptului antic spune ca, la patruzeci de zile dupa decesul sau, Faraonul
trebuia sa se masoare cu un taur, inainte de a intra in lacasul zeilor. Regii Frantei nu erau niciodata ingropati decat dupa ce treceau patruzeci de zile de la moartea lor.
In textele noastre sacre, poporul iudeu umbla patruzeci de ani prin desert dupa iesirea din Egipt. Hristos posteste patruzeci de zile in desert, dupa botezul Sau. Si tot patruzeci de zile il pregatesc pe crestin pentru Sarbatoarea Pastilor, al carei sens etimologic este "trecere". In aceleasi taine crestine, Inaltarea Domnului marcheaza cea de a patruzecea zi dupa Paste. In pantecele matern, copilul se dezvolta timp de sapte ori patruzeci de zile. Toate exemplele pe aceasta tema, pe care le-am putea multiplica luandu-le din diferite traditii, ilustreaza aceeasi notiune de sedere-oprire intr-un loc de incercare, precedand o trecere traita ca o sarbatoare.
In acest context , patrulaterul apare ca o matrice, in afara de cazul cand devine mormant pentru cei ce nu cunosc adevaratele legi sau pur si simplu pentru cei ce nu mai au nici o speranta.
Legea care carmuieste incercarea este inscrisa in cuvantul ebraic corespunzator numarului 4. Acest cuvant este "Dalet" si inseamna "poarta". Sa ne oprim putin asupra lui. Notiunea de poarta se impune deja in numarul care simbolizeaza incercarea, matricea, locul inchis de unde, dupa toate aparentele, nu se poate iesi niciodata: fiecare matrice e o poarta.
Orice incercare presupune un sfarsit care e o depasire. Cuvantul ebraic "Dalet" se descompune astfel: 4- 30- 400. Poarta este construita ca o deschidere incadrata de doi de 4, un fel de stalpi ce il lasa sa treaca pe 30, simbol al miscarii, al vietii. Astfel, cifra 4 ne apare cu semnificatie profunda si antinomica de "oprire" si de "trecere".
Din nefericire, exista doua tendinte opuse care il fac pe omul obisnuit sa adopte atitudini gresite. In prima tendinta se inscrie categoria resemnatilor, a condamnatilor la moarte care nu vad in cifra 4 decat aspectul sau de "oprire". Aceasta oprire e asimilata cu inchisoarea, cu moartea. Materia devine in acest caz un adevarat mormant, ingropand o data cu nefericitul intregul sau potential de creativitate, de lumina, de bucurie.
Din a doua categorie fac parte cei ce au in vedere, dimpotriva, numai aspectul "trecere".
Acestia refuza sa confere realitate prezentei stabilizatoare a celor doi stalpi, neluand in considerare decat miscarea ce ii va "purta dincolo" si le va deschide orizonturi eliberatoare.
Numarul 4, respectiv patrulaterul care constituie cel de al doilea etaj, nu e trait in mod adecvat decat de cei ce percepcorect ambii poli ai incercarii si raportul existent intre ei; pe de o parte, structurile: fizice ale lumii noastre, structurile psihosomatice ale Omului "vechi" si structurile ontologice ale fiintei sale profunde; pe de alta parte, dinamismul vietii care impune implinirea, de la samanta pana la rod.
Omul se afla intre pamant si cer ca intre cei doi poli al unui magnet. Daca da drumul unuia din poli, curentul inceteaza sa mai treaca. Atunci Omul fie ca se volatilizeaza intr-un fals spiritualism, fie ca se innamoleste, dar nu se implineste. O trezire a constiintei apare asadar ca fiind necesara in momentul intrarii in patrulater, la etajul Fiintei, unde se produce adevarata intrupare pregatita de trecerea prin etajul inferior.
vineri, 24 septembrie 2010
CE INSEAMNA SA FII DILETANT
Azi am trait una din cele mai complete experiente. Nu stiu sa analizez inca starea aceea de lehamite care s-a instalat intr-un anume moment, nu stiu de ce s-a instalat; ce mecanism subtil a declansat-o. Cert este ca singurul cuvant care reuseste cat de cat sa o defineasca este cel de "lehamite''. Lehamite de tot si de toate! De incompetenta, de neobrazare, de tupeu mizerabil al unora, de lipsa de orice strop de constiinta.
Cateva zeci de minute in care m-am intrebat zadarnic in ce fel de lume traim, cat de tampiti ne cred unii?....
Oare ne vom trezi vreodata sa fim in stare sa apreciem asa cum ar trebui o imprejurare? Vom reusi vreodata sa vedem ca graul nu e totuna cu neghina?!
Spunandu-i despre toata acesta experienta unui prieten al meu la intrebarea mea DE CE?, mi-a raspuns simplu:
"pentru ca societatea este formata din: unii care traiesc cu capul in pamant ca si strutii, altii au capul in pamant si au reusit sa-si elibereze un pic urechile, iar ultimii sunt cei care fac ce fac eroii- se lupta cu sistemul pentru ca stiu ca mai bine mori in picioare, decat sa traiesti in genunchi."
Cred ca are dreptate!
Petre Tutea spunea odata ca in fata unei situatii ai doua variante: sa candidezi la eroism sau la lasitate!
De noi singuri depinde ce drum alegem! Da, alegem! Dar sa fim pregatiti sa platim pretul!
Prefer sa privesc spre stele, sa merg in picioare....in genunchi stau doar in fata Sfintei Treimi, a Maicii Domnului si a eroilor si martirilor acestui Neam!
Atat!
Cateva zeci de minute in care m-am intrebat zadarnic in ce fel de lume traim, cat de tampiti ne cred unii?....
Oare ne vom trezi vreodata sa fim in stare sa apreciem asa cum ar trebui o imprejurare? Vom reusi vreodata sa vedem ca graul nu e totuna cu neghina?!
Spunandu-i despre toata acesta experienta unui prieten al meu la intrebarea mea DE CE?, mi-a raspuns simplu:
"pentru ca societatea este formata din: unii care traiesc cu capul in pamant ca si strutii, altii au capul in pamant si au reusit sa-si elibereze un pic urechile, iar ultimii sunt cei care fac ce fac eroii- se lupta cu sistemul pentru ca stiu ca mai bine mori in picioare, decat sa traiesti in genunchi."
Cred ca are dreptate!
Petre Tutea spunea odata ca in fata unei situatii ai doua variante: sa candidezi la eroism sau la lasitate!
De noi singuri depinde ce drum alegem! Da, alegem! Dar sa fim pregatiti sa platim pretul!
Prefer sa privesc spre stele, sa merg in picioare....in genunchi stau doar in fata Sfintei Treimi, a Maicii Domnului si a eroilor si martirilor acestui Neam!
Atat!
marți, 21 septembrie 2010
Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!
Propun să începem cu o realitate pe care nimeni nu a reuşit să o nege în întregime, dar pe care mulţi au izbutit să o afirme cu toată puterea: Iisus Hristos există! Ne place sau nu, suntem conştienţi sau ba, simţim acest uriaş adevăr sau nu, Iisus Hristos este viu. Este vorba de Acea Persoană care a trăit cu 2000 de ani în urmă şi Care încă mai trăieşte. Este Cel ce a trecut printr-un mormânt, lăsându-Şi acolo doar veşmintele. A înviat fără să fie văzut de nici un om, cerând totuşi oamenilor să accepte Învierea Lui. A înviat discret, fără trâmbiţe şi surle, fără a-l brusca în vreun fel pe om. Ce făcea omul în momentul Învierii lui Hristos? Dormea!
De aceea Hristos înviază în linişte. A respectat somnul omului şi nu a cutremurat pământul, aşa cum ar fi făcut un zeu al Olimpului. Şi-a lepădat veşmintele în linişte, le-a aşezat la capătul mormântului şi chiar le-a împăturit, vrând cumva să facă totul cu grijă şi frumos. Nu S-a grăbit şi nu a lăsat nimic neîmplinit. De câtă discreţie aveau nevoie Hristos Domnul şi nenumăraţii Lui îngeri pentru a împlini Taina Învierii fără ca omul să bănuiască ce se întâmplă, acolo, la marginea Ierusalimului?
Dar de ce atâta discreţie? Hristos a făcut nenumărate minuni în faţa oamenilor, iar tocmai Învierea Lui o învăluie într-o tăcere absolută? Pur şi simplu dispare. Lasă umanităţii veşmintele şi un mormânt gol. De ce s-au petrecut lucrurile astfel?
Aici am ajuns la un al doilea adevăr esenţial: omul este liber. Absolut liber! Atât de liber, încât nu doar că îşi poate răstigni Mântuitorul, dar îi este îngăduit chiar să şi doarmă atunci când Cel răstignit înviază. După ce s-a culcat, cu o conştiinţă mult prea liniştită, ştiindu-şi Hristosul mort, omul se trezeşte în faţa unui mormânt gol. Aici intervine drama fiecărui om în parte: unde este Iisus Hristos?
Că a existat, suntem siguri. Până şi ateii recunosc existenţa istorică a lui Iisus Hristos. Că a murit, iarăşi suntem siguri, căci Om a fost şi El. Dar Învierea? Cum vom împăca toate aceste realităţi? Hristos există, iar omul este liber. Hristos înviază în anonimat, iar omul rămâne cu mormântul gol, cumva obligat să aleagă între a crede sau nu în Înviere. De ce nu a înviat Domnul ziua, în amiaza mare? De ce nu a fost să fie măcar un om de faţă?
Răspunsul este unul singur: libertatea omului. Omul care ar fi fost de faţă la Înviere, ar fi fost obligat să creadă! Conştiinţa lui ar fi fost bruscată. În fapt, nu ar mai fi fost liber! Credinţa lui ar fi fost aceea a unui sclav. Obligat să accepte. Obligat să creadă. Obligat să vadă. Obligat să nu se îndoiască. Şi ce rost ar mai avea Învierea, dacă creştinismul ar fi un fel de sclavagism spiritual? Ce ar mai fi atunci Hristos, decât stăpânul absolut al unor fiinţe neputincioase şi docile?
Cum poate împăca omul dorul de libertate pe care îl poartă în fiinţa sa cu taina mormântului golit de Hristos? Îmi permit să cred că este posibil un singur răspuns: prin Sfânta Liturghie. Numai aici se împacă libertatea omului cu Învierea lui Hristos. De fapt, numai prin Liturghie omul poate afla ce s-a întâmplat în noaptea Învierii, de acum peste 2000 de ani. Aici se va simţi liber. Aici va putea să creadă. Aici va dobândi o siguranţă pe care altfel nu o va putea nicicum dobândi în largul întregii lumi.
Hristos nu a lipsit niciodată de la Liturghia Sa. Din mormânt a trecut direct în Biserică. Păstrând aceeaşi discreţie absolută. Nevăzut decât de îngerii Săi. Pe cât de gol apărea mormântul, pe atât de plină este Biserica. Doar că ochii noştri trupeşti nu pot vedea nimic! Mulţi se grăbesc să afirme că, la fel cum mormântul era gol, tot la fel Biserica este goală. Pentru a-şi da seama de falsitatea acestei idei, aceştia ar trebui să înveţe cum se pot deschide ochii duhovniceşti pentru a intui faptul că suntem înconjuraţi de multe taine. Ei ar trebui să înţeleagă că, doar într-un singur loc omul se poate întâlni cu Dumnezeu-Omul, chiar şi în zilele noastre. Doar în Biserică creştinul se poate împărtăşi în mod real cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.
Omul ar vrea să-L vadă într-un chip banal pe Cel care nu poate fi văzut decât în chip duhovnicesc.
Hristos „Se ascunde” îndărătul Sfintei Liturghii, tocmai pentru a respecta uriaşa libertate a omului. Pentru a nu-l brusca. Pentru a nu intra cu forţa în viaţa lui. Chiar şi pentru a-l putea iubi aşa cum se cuvine!
Cumpăna cea mare a libertăţii omului rămâne Sfânta Liturghie! Hristos există! Liturghia este slujba la care Hristos este prezent printr-un tainic „aici şi acum”. Doar că, înainte de a intra în Biserica Lui, se prea cuvine să trecem prin mormântul Lui. Adică se cade să murim puţin. Nu de tot! Puţină moarte a trupului prin post. Puţină moarte a raţiunii printr-o gândire ceva mai simplă şi mai copilăroasă. Puţină moarte a inimii, care se prea poate să fi adunat păcate de tot felul, prin Spovedanie. Şi cum vom învia, dacă nu vom fi murit mai înainte câtuşi de puţin?
În spatele oricăror cuvinte stă singurul adevăr veşnic: Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, există! Cel ce a înviat din morţi ne este Domn şi Dumnezeu. Iar Sfânta Liturghie este timpul şi locul de întâlnire cu El, dar şi cu aproapele nostru. Liturghia este Cruce, este mormânt, dar mai este şi Înviere. Şi, nu în ultimul rând, Hristos este Domnul tuturor. Chiar şi al tinerilor care rătăcesc poate chiar o viaţă întreagă, pe lângă biserici, neputând sau neştiind să intre, pentru a fi vii. Pentru a fi veşnici! Acolo unde şi atunci când omul spune NU, Dumnezeu, pentru Iubirea Lui şi pentru a respecta libertatea omului, Se dă la o parte, Se ascunde, Se smereşte, rabdă şi iartă cu o infinită milă pe omul ce şi-a înlocuit Dumnezeul cel adevărat cu fantasme de tot felul, acceptând orice, mai puţin pe El. Pe Domnul şi Dumnezeul lui! Doar că veni-va clipa în care omul singur nu se va mai ierta pe sine însuşi! Şi, mai ales, nu-şi va ierta fuga de Liturghie în numele unei false libertăţi.
Monah Paulin Ilucă
Revista”CUVINTE CĂTRE TINERI”-Mănăstirea Putna 2010
De aceea Hristos înviază în linişte. A respectat somnul omului şi nu a cutremurat pământul, aşa cum ar fi făcut un zeu al Olimpului. Şi-a lepădat veşmintele în linişte, le-a aşezat la capătul mormântului şi chiar le-a împăturit, vrând cumva să facă totul cu grijă şi frumos. Nu S-a grăbit şi nu a lăsat nimic neîmplinit. De câtă discreţie aveau nevoie Hristos Domnul şi nenumăraţii Lui îngeri pentru a împlini Taina Învierii fără ca omul să bănuiască ce se întâmplă, acolo, la marginea Ierusalimului?
Dar de ce atâta discreţie? Hristos a făcut nenumărate minuni în faţa oamenilor, iar tocmai Învierea Lui o învăluie într-o tăcere absolută? Pur şi simplu dispare. Lasă umanităţii veşmintele şi un mormânt gol. De ce s-au petrecut lucrurile astfel?
Aici am ajuns la un al doilea adevăr esenţial: omul este liber. Absolut liber! Atât de liber, încât nu doar că îşi poate răstigni Mântuitorul, dar îi este îngăduit chiar să şi doarmă atunci când Cel răstignit înviază. După ce s-a culcat, cu o conştiinţă mult prea liniştită, ştiindu-şi Hristosul mort, omul se trezeşte în faţa unui mormânt gol. Aici intervine drama fiecărui om în parte: unde este Iisus Hristos?
Că a existat, suntem siguri. Până şi ateii recunosc existenţa istorică a lui Iisus Hristos. Că a murit, iarăşi suntem siguri, căci Om a fost şi El. Dar Învierea? Cum vom împăca toate aceste realităţi? Hristos există, iar omul este liber. Hristos înviază în anonimat, iar omul rămâne cu mormântul gol, cumva obligat să aleagă între a crede sau nu în Înviere. De ce nu a înviat Domnul ziua, în amiaza mare? De ce nu a fost să fie măcar un om de faţă?
Răspunsul este unul singur: libertatea omului. Omul care ar fi fost de faţă la Înviere, ar fi fost obligat să creadă! Conştiinţa lui ar fi fost bruscată. În fapt, nu ar mai fi fost liber! Credinţa lui ar fi fost aceea a unui sclav. Obligat să accepte. Obligat să creadă. Obligat să vadă. Obligat să nu se îndoiască. Şi ce rost ar mai avea Învierea, dacă creştinismul ar fi un fel de sclavagism spiritual? Ce ar mai fi atunci Hristos, decât stăpânul absolut al unor fiinţe neputincioase şi docile?
Cum poate împăca omul dorul de libertate pe care îl poartă în fiinţa sa cu taina mormântului golit de Hristos? Îmi permit să cred că este posibil un singur răspuns: prin Sfânta Liturghie. Numai aici se împacă libertatea omului cu Învierea lui Hristos. De fapt, numai prin Liturghie omul poate afla ce s-a întâmplat în noaptea Învierii, de acum peste 2000 de ani. Aici se va simţi liber. Aici va putea să creadă. Aici va dobândi o siguranţă pe care altfel nu o va putea nicicum dobândi în largul întregii lumi.
Hristos nu a lipsit niciodată de la Liturghia Sa. Din mormânt a trecut direct în Biserică. Păstrând aceeaşi discreţie absolută. Nevăzut decât de îngerii Săi. Pe cât de gol apărea mormântul, pe atât de plină este Biserica. Doar că ochii noştri trupeşti nu pot vedea nimic! Mulţi se grăbesc să afirme că, la fel cum mormântul era gol, tot la fel Biserica este goală. Pentru a-şi da seama de falsitatea acestei idei, aceştia ar trebui să înveţe cum se pot deschide ochii duhovniceşti pentru a intui faptul că suntem înconjuraţi de multe taine. Ei ar trebui să înţeleagă că, doar într-un singur loc omul se poate întâlni cu Dumnezeu-Omul, chiar şi în zilele noastre. Doar în Biserică creştinul se poate împărtăşi în mod real cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.
Omul ar vrea să-L vadă într-un chip banal pe Cel care nu poate fi văzut decât în chip duhovnicesc.
Hristos „Se ascunde” îndărătul Sfintei Liturghii, tocmai pentru a respecta uriaşa libertate a omului. Pentru a nu-l brusca. Pentru a nu intra cu forţa în viaţa lui. Chiar şi pentru a-l putea iubi aşa cum se cuvine!
Cumpăna cea mare a libertăţii omului rămâne Sfânta Liturghie! Hristos există! Liturghia este slujba la care Hristos este prezent printr-un tainic „aici şi acum”. Doar că, înainte de a intra în Biserica Lui, se prea cuvine să trecem prin mormântul Lui. Adică se cade să murim puţin. Nu de tot! Puţină moarte a trupului prin post. Puţină moarte a raţiunii printr-o gândire ceva mai simplă şi mai copilăroasă. Puţină moarte a inimii, care se prea poate să fi adunat păcate de tot felul, prin Spovedanie. Şi cum vom învia, dacă nu vom fi murit mai înainte câtuşi de puţin?
În spatele oricăror cuvinte stă singurul adevăr veşnic: Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, există! Cel ce a înviat din morţi ne este Domn şi Dumnezeu. Iar Sfânta Liturghie este timpul şi locul de întâlnire cu El, dar şi cu aproapele nostru. Liturghia este Cruce, este mormânt, dar mai este şi Înviere. Şi, nu în ultimul rând, Hristos este Domnul tuturor. Chiar şi al tinerilor care rătăcesc poate chiar o viaţă întreagă, pe lângă biserici, neputând sau neştiind să intre, pentru a fi vii. Pentru a fi veşnici! Acolo unde şi atunci când omul spune NU, Dumnezeu, pentru Iubirea Lui şi pentru a respecta libertatea omului, Se dă la o parte, Se ascunde, Se smereşte, rabdă şi iartă cu o infinită milă pe omul ce şi-a înlocuit Dumnezeul cel adevărat cu fantasme de tot felul, acceptând orice, mai puţin pe El. Pe Domnul şi Dumnezeul lui! Doar că veni-va clipa în care omul singur nu se va mai ierta pe sine însuşi! Şi, mai ales, nu-şi va ierta fuga de Liturghie în numele unei false libertăţi.
Monah Paulin Ilucă
Revista”CUVINTE CĂTRE TINERI”-Mănăstirea Putna 2010
joi, 9 septembrie 2010
Apel catre lichele codul lui Oreste
"joi, 29 iulie 2010
Apel catre lichele:Oricat de saraci vom fi va platim noi glontul!
25 decembrie 1989. Soldatii strang sfoara in jurul mainilor celor doi Ceausesti. Frigul se strecoara pe sub usi venind atat de afara cat si din sufletul participantilor la proces. Fostul presedinte si sotia sa ies pe un culoar lung in curtea unitatii din Targoviste. Nu apuca sa se obisnuiasca cu lumina zilei.Cei aflati acolo si care erau inarmati incep sa traga haotic. Realizeaza intr-un traziu ca au macelerit cadavrele. Cineva, mai lucid are ideea de a “truca” executia. Toti cei care au vazut filmul inteleg perfect despre ce esta vorba. Ii ingroapa in secret in speranta ca nu-i va deshuma nimeni pentru a nu se face analiza balistica si a se constata ca cele doua trupuri au fost umplute cu sute de cartuse. Romania post decembrista isi construia astfel viitorul pe o mare minciuna: Nu a fost revolutie ci o loviturta de palat, nici macar una de stat, caci nu s-a schimbat nimic esential. Functiile democratice au fost preluate abuziv de tovarasii din sistem. Cunoscand bine regulile democratice, “baietii” s-au insinuat in toate partidele politice, au format organizatii civice, presa, grupuri pentru dialog social, etc. Marele talent al lor consta in confiscarea oricarei alternative. In iunie 1990, Patricu, Tariceanu si Iliescu discutau despre liberalism…In primul mandat iliescian, economia Romaniei este pusa pe butuci. Guvernul de atunci are grija ca pietele traditionale de export sa fie inchise. Urmeaza schimbarea de paradigma, Emil Constantinescu desavarseste ce incepuse gasca FSN-ista. Dispare Comtimul, cel mai mare furnizor de carne al tarii, ca la nici cateva luni, un combinat asemanator sa apara in Ungaria, iar Romania sa importe carne in loc s-o produca. Lichidarea economiei publice in favoarea unor grupuri de interese continua cu brio in perioada Nastase. In cei aproape 20 de ani de “libertate”, s-a cristalizat tagma stapanitorilor in jurul sumei de 3000. Liderii lor, intr-o nesimtita nepasare, apar din cand in cand in Top cei mai bogati 300 de romani. Astazi, peste tot in lume, puterea nu mai aprtine statelor ci unor grupuri transfrontaliere. Interesul nu mai este al natiunilor ci al multinationalelor. Papusarii de la noi, devin fara sa realizeze papusile altor manipulatori care se indeletnicesc cu asta de mai bine de 4000 de ani. Marsavii nostrii s-au multumit doar cu comisionul vanzand resursele strategice in afara granitelor. In marea lor aroganta, “baietii” cred ca daca au pus mana pe media dictand ordinea zilei, pot manipula dupa bunul lor plac votul popular. Rezultatul din decembrie 2009 le-a incurcat planurile, insa pentru o scurta perioada.
Vazand ca s-au impedicat de OTV si B1 tv, strategii au gasit solutii ingenioase de a le demonta. Dosarele lui Diaconescu l-au facut pe acesta sa accepte jocul a la Cozmanca de a face pe candidatul la presedintie, iar la B1, nu s-au platit salariile de trei luni, in speranta ca la un moment dat, postul sa intre in incapacitate de plata, iar oamenii, mai ales Radu Moraru sa dispara din peisaj. Cerbicia prin care smecherasii isi urmaresc obiectivele erau demne de o cauza mai inalta, de exemplu propasirea spirituala si materiala a neamului, dar pentru asta iti trebuie un suflet ceva mai incapataor decat contul din Elvetia.
Nici nu v-ar veni sa credeti cati bani au niste domni care nu au lucrat o zi din viata lor in mediul privat, in sucursalele din Vaduz, Geneva, Zurich sau Monte Carlo. Ceea ce habar nu au acesti dolofanei ai sortii este ca nimic nu dureaza, asadar nici smecheria. Statele lumii au inteles ca iesirea din criza este posibila doar prin intarirea autoritatii. Catelusii astia plusati n-au inteles nimic din intalnirea lui Putin cu Deripaska.(http://www.youtube.com/watch?v=2CfqR4YGVRc) La sfarsitul anului viitor, puscariile vor gazdui niste trupuri simandicoase, puhavite in asternuturi de matase care miros a transpiratie de curva! Democratia, asa cum au inteles-o gusatii nostri si-a atins de mult limita de competenta. Vine si peste noi modelul chinez. De ce credeti dvs, ca nici unul dintre politicienii nostri nu s-au aratat preocupati de soarta stadioanelor. Oricat de saraci vom fi, va platim noi glontul! "
Apel catre lichele:Oricat de saraci vom fi va platim noi glontul!
25 decembrie 1989. Soldatii strang sfoara in jurul mainilor celor doi Ceausesti. Frigul se strecoara pe sub usi venind atat de afara cat si din sufletul participantilor la proces. Fostul presedinte si sotia sa ies pe un culoar lung in curtea unitatii din Targoviste. Nu apuca sa se obisnuiasca cu lumina zilei.Cei aflati acolo si care erau inarmati incep sa traga haotic. Realizeaza intr-un traziu ca au macelerit cadavrele. Cineva, mai lucid are ideea de a “truca” executia. Toti cei care au vazut filmul inteleg perfect despre ce esta vorba. Ii ingroapa in secret in speranta ca nu-i va deshuma nimeni pentru a nu se face analiza balistica si a se constata ca cele doua trupuri au fost umplute cu sute de cartuse. Romania post decembrista isi construia astfel viitorul pe o mare minciuna: Nu a fost revolutie ci o loviturta de palat, nici macar una de stat, caci nu s-a schimbat nimic esential. Functiile democratice au fost preluate abuziv de tovarasii din sistem. Cunoscand bine regulile democratice, “baietii” s-au insinuat in toate partidele politice, au format organizatii civice, presa, grupuri pentru dialog social, etc. Marele talent al lor consta in confiscarea oricarei alternative. In iunie 1990, Patricu, Tariceanu si Iliescu discutau despre liberalism…In primul mandat iliescian, economia Romaniei este pusa pe butuci. Guvernul de atunci are grija ca pietele traditionale de export sa fie inchise. Urmeaza schimbarea de paradigma, Emil Constantinescu desavarseste ce incepuse gasca FSN-ista. Dispare Comtimul, cel mai mare furnizor de carne al tarii, ca la nici cateva luni, un combinat asemanator sa apara in Ungaria, iar Romania sa importe carne in loc s-o produca. Lichidarea economiei publice in favoarea unor grupuri de interese continua cu brio in perioada Nastase. In cei aproape 20 de ani de “libertate”, s-a cristalizat tagma stapanitorilor in jurul sumei de 3000. Liderii lor, intr-o nesimtita nepasare, apar din cand in cand in Top cei mai bogati 300 de romani. Astazi, peste tot in lume, puterea nu mai aprtine statelor ci unor grupuri transfrontaliere. Interesul nu mai este al natiunilor ci al multinationalelor. Papusarii de la noi, devin fara sa realizeze papusile altor manipulatori care se indeletnicesc cu asta de mai bine de 4000 de ani. Marsavii nostrii s-au multumit doar cu comisionul vanzand resursele strategice in afara granitelor. In marea lor aroganta, “baietii” cred ca daca au pus mana pe media dictand ordinea zilei, pot manipula dupa bunul lor plac votul popular. Rezultatul din decembrie 2009 le-a incurcat planurile, insa pentru o scurta perioada.
Vazand ca s-au impedicat de OTV si B1 tv, strategii au gasit solutii ingenioase de a le demonta. Dosarele lui Diaconescu l-au facut pe acesta sa accepte jocul a la Cozmanca de a face pe candidatul la presedintie, iar la B1, nu s-au platit salariile de trei luni, in speranta ca la un moment dat, postul sa intre in incapacitate de plata, iar oamenii, mai ales Radu Moraru sa dispara din peisaj. Cerbicia prin care smecherasii isi urmaresc obiectivele erau demne de o cauza mai inalta, de exemplu propasirea spirituala si materiala a neamului, dar pentru asta iti trebuie un suflet ceva mai incapataor decat contul din Elvetia.
Nici nu v-ar veni sa credeti cati bani au niste domni care nu au lucrat o zi din viata lor in mediul privat, in sucursalele din Vaduz, Geneva, Zurich sau Monte Carlo. Ceea ce habar nu au acesti dolofanei ai sortii este ca nimic nu dureaza, asadar nici smecheria. Statele lumii au inteles ca iesirea din criza este posibila doar prin intarirea autoritatii. Catelusii astia plusati n-au inteles nimic din intalnirea lui Putin cu Deripaska.(http://www.youtube.com/watch?v=2CfqR4YGVRc) La sfarsitul anului viitor, puscariile vor gazdui niste trupuri simandicoase, puhavite in asternuturi de matase care miros a transpiratie de curva! Democratia, asa cum au inteles-o gusatii nostri si-a atins de mult limita de competenta. Vine si peste noi modelul chinez. De ce credeti dvs, ca nici unul dintre politicienii nostri nu s-au aratat preocupati de soarta stadioanelor. Oricat de saraci vom fi, va platim noi glontul! "
miercuri, 8 septembrie 2010
ABSENTE CARE DOR
“Uneori, sunt de ajuns vintul si soarele ca absentele sa ma doara”.Daca ar fi doar absente…Plecarea din viata noastra a unui om drag pentru totdeauna nu mai e absenta.E …..voi cum o vedeti?Pentru mine e ca o noapte dorminda mai lunga.In care visezi doar chipul lui drag.Vis in care esti fericita si pe care vrei atat de mult sa nu-l uiti in zori de zi incat refuzi sa auzi ceasul desteptarii,al intrarii intr-o noua zi…”Si trebuie sa inving in mine aceasta tristete pentru a putea iubi din nou”Dar de ce simt ca nu mai pot iubi din nou?Poate pentru ca dupa o mare iubire urmeaza intotdeauna o mare negatie.Justa in opinia mea.Nu poti iubi enorm azi si maine sa ai acelasi sentiment dar pentru altcineva.Si atunci vine si ea melancolia..”Dar, poate, si melancolia nu e decat tot o forma a dragostei, mai complicata acum, insa si mai lucida. Stiind ca ea nu pune conditii. Recunoaste ca exista. Atita tot. (…)Si totul se intampla in singuratate.”Despre adevărata singurătate nu vorbim decât în şoaptă. Nu putem ţine conferinţe publice despre ea. Dealtfel, ce mai înseamnă o singurătate trâmbiţată? Nu voi recunoaşte decât în faţa mea că sunt singur. Şi uneori prefer să mi-o ascund şi mie.
De ce?Poate pentru ca nu vrem sa-i intristam pe cei din jur.Momentul trezirii din vis,doar dintr-un vis poate fi atat de trist incat simpla lui vedere…doare…Doare atat pe dinauntru cat si…pe fata.Si-atunci ne trezim cu acel zambet de-mprumut care , nu, spunea cineva…e mai trist si mai amar decat toate lacrimile de pe pamant.”Am aflat ca intelepciunea nu e, poate, decit o iubire care isi cunoaste atit de bine motivele, incit nu se mai teme sa lase tristetea pe aceeasi balanta cu lumina amiezii. Amindoua ard si purifica.Deci singuratatea ,asa cum constata si Octavian Paler..nu e chiar rea. “Există momente în care confruntarea cu propria conştiinţă duce la rezolvarea problemei iniţiale. Desigur, ajungem în final să povestim prin ce am trecut celor apropiaţi nouă… dar până în punctul acela de destăinuire trebuie să trecem de scutul pe care singuri ni-l ridicăm”.Ce se ascunde in spatele scutului,poate fi numita o a doua viata interioara.Cu framantari,intrebari,renuntari si plecari spre noi redute,cu tristeti…si cu …lacrimi ce nu se vor vazute …
“Recunoaşterea nevoii de singurătate, pe de altă parte, e o problemă mai delicată. Socializarea şi nevoia de colectiv stau în gena noastră umană şi de aceea recunoaşterea a ceva care părăseşte tiparele prestabilite atrage după sine teama de ridicol. Ne e teamă să fim excluşi din rândurile majoritaţii, dar în acelaşi timp ne dorim să fim unici.
Unicitatea vine din sinceritatea pe care o avem faţă de ceilalţi, dar în speţă, faţă de noi înşine.Cand ai curajul si sinceritatea de a spune un te iubesc esti unic.. ….. Iar în sinceritate se află şi nevoie de singurătate.”
Citate din Scrisori imaginare- Octavian Paler
De ce?Poate pentru ca nu vrem sa-i intristam pe cei din jur.Momentul trezirii din vis,doar dintr-un vis poate fi atat de trist incat simpla lui vedere…doare…Doare atat pe dinauntru cat si…pe fata.Si-atunci ne trezim cu acel zambet de-mprumut care , nu, spunea cineva…e mai trist si mai amar decat toate lacrimile de pe pamant.”Am aflat ca intelepciunea nu e, poate, decit o iubire care isi cunoaste atit de bine motivele, incit nu se mai teme sa lase tristetea pe aceeasi balanta cu lumina amiezii. Amindoua ard si purifica.Deci singuratatea ,asa cum constata si Octavian Paler..nu e chiar rea. “Există momente în care confruntarea cu propria conştiinţă duce la rezolvarea problemei iniţiale. Desigur, ajungem în final să povestim prin ce am trecut celor apropiaţi nouă… dar până în punctul acela de destăinuire trebuie să trecem de scutul pe care singuri ni-l ridicăm”.Ce se ascunde in spatele scutului,poate fi numita o a doua viata interioara.Cu framantari,intrebari,renuntari si plecari spre noi redute,cu tristeti…si cu …lacrimi ce nu se vor vazute …
“Recunoaşterea nevoii de singurătate, pe de altă parte, e o problemă mai delicată. Socializarea şi nevoia de colectiv stau în gena noastră umană şi de aceea recunoaşterea a ceva care părăseşte tiparele prestabilite atrage după sine teama de ridicol. Ne e teamă să fim excluşi din rândurile majoritaţii, dar în acelaşi timp ne dorim să fim unici.
Unicitatea vine din sinceritatea pe care o avem faţă de ceilalţi, dar în speţă, faţă de noi înşine.Cand ai curajul si sinceritatea de a spune un te iubesc esti unic.. ….. Iar în sinceritate se află şi nevoie de singurătate.”
Citate din Scrisori imaginare- Octavian Paler
sâmbătă, 14 august 2010
ADORMIREA MAICII DOMNULUI
Pentru toti crestinii ziua de maine este o zi speciala. Este o zi pe care ar trebui sa o traim duhovniceste asa cum am invatat copii fiind de la bunicii nostrii, care lasau totul la o parte si plecau la manastirile unde, in genunchi si rugaciuni aduceau slava Domnului si Maicii Sale, Stapanei noastre. In genunchi, rugandu-se si facandu-si fiecare crucea cea dintotdeauna.
Am gasit printre lecturile si insemnarile mele, o pagina care descrie simbolistica crucii inaltator. O redau aici in speranta ca, daca veti citi, veti cauta si cartea in care am gasit-o: "Inalta magie", Eliphas Levi.
"....Eu sunt cheia intelepciunii ce va sa vina, va spune crucea; eu sunt semnul glorios al stauros-ului pe care Dumnezeu l-a fixat in cele patru puncte cardinale ale cerului, pentru a servi de dublu pivot universului.
Am explicat pamantenilor enigma sfinxului, dand oamenilor ratiunea durerii, m-am hranit din simbolismul religios realizand sacrificiul. Eu sunt scara insangerata pe care umanitatea urca spre Dumnezeu si pe care Dumnezeu coboara spre oameni. Eu sunt arborele sangelui si radacinile mele il absoarbe din intregul pamant pentru ca sa nu se piarda, ci sa rodeasca in ramurile mele fructele devotamentului si ale iubirii. Eu sunt semnul gloriei, pentru ca eu am revelat onoarea; printii pamantului ma atarna la gatul eroilor. Unul dintre ei mi-a facut un al cincilea brat pentru a ma transforma intr-o stea. Poate ca acel martir al gloriei si-a prevazut sacrificiul si dorea ca, adaugand crucii inca un brat, sa-si pregateasca un capatai lui si lui Hristos. Imi intind bratele egal in dreapta si in stanga si impart binecuvantarile lui Dumnezeu intre Maria si Magdalena; ofer mantuire pacatosilor si celor drepti o noua gratie; il astept pe Cain si pe Abel pentru a-i impaca si a-i uni. Pot folosi drept punct de reunire a popoarelor si voi prezida la judecata de apoi a regilor, sunt chintesenta legii, caci pe bratele mele scrie: credinta, speranta, caritate. Eu sunt rezumatul stiintei pentru ca pot explica viata umana si gandirea lui Dumnezeu.[...]
Iubirea va regenera stiinta binelui si a raului, arborele libertatii umane. Imensele mele brate vor umbri lumea intreaga si poparele obosite se vor odihni la umbra mea.[...]
Apoi, adresandu-se crucii, Asverus i-a spus, stergandu-si ultima lacrima: '' De optsprezece secole te cunosc, caci te-am vazut purtata de Hristos coplesit sub povara ta; am clatinat din cap si te-am batjocorit atunci pentru ca nu stiam sa blestem, ii trebuia religiei mele anatema lumii pentru a o face sa inteleaga divinitatea celui acuzat; iata de ce am indurat curajos optsprezece secole de ispasire, traind si suferind in mijlocul generatiilor care mureau in jurul nostru, asistand la agonia imperiilor, pasind peste ruine si privind mereu nelinistit daca nu cumva te-au rasturnat ; dar, dupa toate convulsiile lumii, te vedeam mereu in picioare!
Nu ma apropiam insa de tine pentru ca inchizitia mi-a urcat fratii pe rug in prezenta imaginii tale; nu m-am apropiat de tine pentru ca nu-mi vorbeai, in timp ce falsii ministrii ai cerului vorbeau in numele tau despre damnare si razbunare, iar eu nu puteam asculta decat vorbele de milostenie si fratie! De aceea, imediat ce vocea ta a ajuns pana la mine, mi-am simtit inima schimbata si constiinta mea s-a linistit! Binecuvantata sa fie ora salvatoare care m-a adus la picioarele crucii!''
Atunci o poarta se va deschide in cer avand drept prag muntele Golgota, iar in fata portii umanitatea va vedea cu uimire crucea stralucitoare pazita de Evreul ratacitor care isi va lasa la picioarele ei carja calatoriilor sale si de sfinxul care-si va intinde aripile, cu ochii stralucitori de speranta, ca si cum ar fi gata sa-si ia un nou avant, transfigurandu-se!
Iar sfinxul va raspunde intrebarii crucii: "Dumnezeu este cel care triumfa impotriva raului punandu-si fii la incercare, el este cel care ingaduie durerea pentru ca El este leacul etern; Dumnezeu este cel care este si in fata Lui rau nu exista."
Iar crucea va raspunde enigmei sfinxului: "Omul este fiul lui Dumnezeu care devine vesnic prin moarter si care se elibereaza prin iubirea inteligenta si victorioasa de timpul mortii; omul este cel care trebuie sa iubeasca pentru a trai, iar el nu poate iubi daca nu e liber; omul este fiul lui Dumnezeu si al libertatii!"[...]
Sa aducem la picioarele copilului din Bethleem aurul, tamaia, si mirul vechilor magi, acum cand regii pamantului par sa-l trimita in iesle. Pontifii pot fi saraci, dar sa tina cu putere intr-o mana sceptrul stiintei, sceptrul regal al lui Solomon, iar in cealalta carja caritatii, carja bunului Pastor si de abia atunci vor fi cu adevarat regi in aceasta lume si in cealalta."
Binecuvantarea Domnului peste toti cei care stati la picioarele Crucii!
CUVINTE....PENTRU SUFLET....
Am vrut sa scriu altceva dar in ultima clipa m-am razgandit....indiferent ce as putea scrie nimic nu ar fi putut suna astfel:
"La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.
Acesta era intru inceput la Dumnezeu.
Toate prin El s-au facu; si fara El nimic nu s-a facut.
Intru El era viata si viata era era lumina oamenilor.
Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o.
Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
Acesta a venit spre marturie, ca sa marturisesca despre Lumina, ca toti sa creada prin el.
Nu era el Lumina, ci ca sa marturiseasca despre Lumina.
Cuvantul era Lumina cea adevarata, Care lumineaza pe tot omul care vine in lume.
In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit.
Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu.
Care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut.
Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasuit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar.
Ioan marturisea despre El si striga, zicand: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea mea, pentru ca mai inainte de mine era.
Si din plinatatea Lui noi toti am luat, si har peste har.
Pentru ca Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos.
Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut."
Evanghelia dupa Ioan, cap.1, 1-18
Nimic din ceea ce as fi putut scrie azi nu ar fi putut sa redea starea mea interioara. Am vazut atata deznadejde in jurul meu in saptamanile care au trecut, am vazut atatia prieteni buni inselati, furati de asa zisele companii pentru care lucreaza sau au lucrat, incat nimic nu le mai poate aduce speranta inapoi....
Poate doar credinta in Cuvintele Mantuitorului nostru: "Acestea vi le-am grait ca intru Mine pace sa aveti. In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. EU am biruit lumea."
Indrazniti sa sperati din nou! Nimic nu e vesnic, in afara de Lumina lumii...ei cei care isi bat joc de noi, marii directori de companii....intr-o zi vor privi in jos...in cadere....
"La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.
Acesta era intru inceput la Dumnezeu.
Toate prin El s-au facu; si fara El nimic nu s-a facut.
Intru El era viata si viata era era lumina oamenilor.
Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o.
Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
Acesta a venit spre marturie, ca sa marturisesca despre Lumina, ca toti sa creada prin el.
Nu era el Lumina, ci ca sa marturiseasca despre Lumina.
Cuvantul era Lumina cea adevarata, Care lumineaza pe tot omul care vine in lume.
In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit.
Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu.
Care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut.
Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasuit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar.
Ioan marturisea despre El si striga, zicand: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea mea, pentru ca mai inainte de mine era.
Si din plinatatea Lui noi toti am luat, si har peste har.
Pentru ca Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos.
Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut."
Evanghelia dupa Ioan, cap.1, 1-18
Nimic din ceea ce as fi putut scrie azi nu ar fi putut sa redea starea mea interioara. Am vazut atata deznadejde in jurul meu in saptamanile care au trecut, am vazut atatia prieteni buni inselati, furati de asa zisele companii pentru care lucreaza sau au lucrat, incat nimic nu le mai poate aduce speranta inapoi....
Poate doar credinta in Cuvintele Mantuitorului nostru: "Acestea vi le-am grait ca intru Mine pace sa aveti. In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. EU am biruit lumea."
Indrazniti sa sperati din nou! Nimic nu e vesnic, in afara de Lumina lumii...ei cei care isi bat joc de noi, marii directori de companii....intr-o zi vor privi in jos...in cadere....
duminică, 1 august 2010
FRUSTRATA CA TRAIESC IN ROMANIA?!?
Am cerut permisiunea prietenei mele, Zoe, de a nota si eu cate ceva pe blogul ei. Simt nevoia de a ma exprima si de a face publica opinia mea... Simplu si modest exprim ceea ce simt si vreau ca fiecare in parte sa faca acest lucru.
In niciun caz nu sunt frustrata de faptul ca sunt si traiesc in Romania!!! Tara aceasta atat de frumoasa, plina de poezie, dragoste si arta nu are cum sa ma faca sa fiu frustrata.
Nu sunt frustrata, doar enervata, oripilata si revoltata de ceea ce au facut din Ea. Situatia din tara noastra, cam greu de inteles dealtfel, ne-a facut pe noi, tinerii, sa strambam din nas si sa injuram printre dinti de fiecare data cand auzim de politica, guvern si bani publici.
Exista o intrebare atunci cand completezi un CV: "unde te vezi peste cinci ani?". Multi ar scrie ca pe o insula pustie. E o intrebare grea, as zice, ni s-au taiat toate aripile, am fost folositi de companii mari si ni s-a dat cu sutul. As da multe exemple de tineri ca mine care, brusc, s-au vazut cu foaia pe care scria " incetarea contractului de munca..." deznadajduiti si din nou cu sentimentul ca cineva s-a sters la fund cu munca lor.
Totul depinde acum de jocuri politice, de ce companii se mai privatizeaza sau dau faliment, de cine mai fura pe cine... totul depinde acum de dorinta bogatilor de a se imbogati mai vartos.
Ca nuiaua despre care scria Creanga.... asa vreau sa ajung. Sa fasai in aer si sa lovesc. Sa ma mulez pe corpul "nelegiuitorului" ( cel care imi ia mie orice farama de speranta si ma face sa imi fie frica de viitorul meu), sa ii las o urma rosie si usturatoare, sa fie insemnat, sa il doara toata viata lui ... Asa vreau sa fie cuvintele mele, sa taie aerul si sa altoiasca nesimtitii care isi bat joc de tara asta, de tineri si de viitorul nostru.
Romania trebuie scoasa din rahat, rahatul in care ne-a bagat comunismul, rahatul in care suntem de la revolutie incoace. Totul a intrat intr-o obscuritate totala o data cu sfarsitul Celui de-al Doilea Razboi Mondial si cu executarea Maresalului Ion Antonescu. Sunt absolut convinsa ca tinerii pot salva tara asta. Sa fie lasati sa se implice, sa faca ceva nu doar sa li se spuna ca sunt considerati "speranta" acestui popor. Care speranta? Speranta sa ce? Ni s-au taiat aripile si suntem de cateva generatii incoace o alta generatie de sacrificiu? Trebuie sa se sesizeze cineva ca nu mai suportam sa traim asa. Nu avem o siguranta si psihicul nostru are mult de suferit din aceasta cauza. De ce suntem bombardati cu non-valori si oameni care au autoritate de ultima speta?
La varsta pe care o am mi-e greu sa imi imaginez un viitor, nu prosper ci unul decent. Mi-e greu sa ma gandesc ca voi ajunge sa intemeiez o familie... oare nu vor fi chinuite mai groaznic fiintele carora le voi da viata? Mi-e greu sa ma gandesc ca poate maine nu o sa am cu ce trai...
Am inteles ca trebuie sa renuntam la a ne mai dori ceva. Asa o fi... Dar am credinta ca ar trebui sa facem CEVA cu ceea ce avem deja. Avem tineri, avem intelectuali, avem valori si principii. Mi se pare imposibil sa fim condusi de o adunatura de mizerabili care nu stiu sau au uitat ce inseamna sa fii student, sa ai un ideal sau un principiu.
Raluca Iftime
vineri, 16 iulie 2010
Cautari
Incerc sa privesc lumea cu alti ochi...Pot sa gasesc o alta culoare? Ma intreb daca noi toti vedem lumea la fel? De ce totusi avem nuante diferite ale ochilor? Oare vedem lumea altfel, fiecare in culoarea ochilor pe care o avem?
Cine ne poate raspunde la intrebarea asta? Dar avem nevoie de raspuns din afara sau raspunsul este inauntrul nostru?!
Atunci cand traversam momente grele de crunta singuratate suntem tentati sa gasim vinovati in afara. Nu avem poate destul curaj sa acceptam ca si noi totdeauna purtam o parte din vina. In clipele acelea trantim usi si ridicam ziduri, refuzand sa ne mai rugam, crezand ca Dumnezeu ne-a uitat sau mai rau, ca EL nu exista.
Nu intelegem ca in acele momente, negandu-l afirmam ca exista. Desi in adancul nostru noi stim ca EL este acolo langa noi, cu noi, in noi. Undeva am citit ca "Intunericul cel mai adanc este cel de dinaintea zorilor ". Este un adevar pe care viata mi l-a demonstrat de multe ori. Am trantit usi, am inchis vise, am ucis vise...ca fiecare dintre noi in rascrucile vietii. Dar din toate am invatat ca din cele mai adanci prapastii nu ne ridica decat iubirea.Abia atunci am inteles ca trebuie sa cadem ca sa ne putem ridica si ca intotdeauna vom simti atingerea sfanta pe crestetul capului ca atunci cand aripa porumbelului sfant a atins crestetul MANTUITORULUI cand a primit botezul in apa Iordanului...
Cine ne poate raspunde la intrebarea asta? Dar avem nevoie de raspuns din afara sau raspunsul este inauntrul nostru?!
Atunci cand traversam momente grele de crunta singuratate suntem tentati sa gasim vinovati in afara. Nu avem poate destul curaj sa acceptam ca si noi totdeauna purtam o parte din vina. In clipele acelea trantim usi si ridicam ziduri, refuzand sa ne mai rugam, crezand ca Dumnezeu ne-a uitat sau mai rau, ca EL nu exista.
Nu intelegem ca in acele momente, negandu-l afirmam ca exista. Desi in adancul nostru noi stim ca EL este acolo langa noi, cu noi, in noi. Undeva am citit ca "Intunericul cel mai adanc este cel de dinaintea zorilor ". Este un adevar pe care viata mi l-a demonstrat de multe ori. Am trantit usi, am inchis vise, am ucis vise...ca fiecare dintre noi in rascrucile vietii. Dar din toate am invatat ca din cele mai adanci prapastii nu ne ridica decat iubirea.
GANDURI
<<Infrant nu esti atunci cand sangeri,
Nici cand in lacrimi ochii ti-s
Adevaratele infrangeri
Sunt renuntarile la vis.>>
RADU GYR
miercuri, 14 iulie 2010
...de ce?.....de ce?...de ce?...
....Cred despre noi ca mai avem un strop de omenie...cred despre noi ca mai stim sa iertam...cred despre noi ca mai stim sa iubim....cred despre noi ca mai stim sa fim OAMENI...
Avem senzatia de multe ori ca ne sufocam noi pe noi insine, pentru ca ne este teama sa vorbim despre temerile noastre, despre dorintele si neajunsurile noastre...ne este teama sa spunem ca pana aici putem, si, mai departe nu...de ce ne este frica sa cerem ajutorul unei persoane dragi atunci cand avem nevoie?
Atunci cand apar lacrimile inseamna ca ceva nu mai functioneaza cum trebuie, ca sufletul nostru are nevoie de alinare, ca noi avem nevoie de un umar pe care sa ne odihnim fruntea obosita...de ce este asa greu sa strigam:...ajuta-ma!...
DE CE ALEGEM SA ZIDIM SINGURI CETATEA?...de ce alegem sa strangem din dinti si sa credem ca o sa reusim singuri sa ducem poveri mai grele decat ar trebui?
De ce ne facem ca nu vedem ca cei de langa noi au mare nevoie de o bucata de suflet?
De ce trebuie sa vorbim despre cei cazuti si plecati dintre noi la superlativ doar cand nu mai sunt printre noi...de ce nu le aratam aceeasi pretuire cand ne pot zambi printre lacrimile de bucurie in clipa cand stiu ca semenii lor ii pretuiesc...
DE CE? Intrebare de care se sfarama toata logica omenirii...la fel de misterioasa ca si esenta necunoscuta a sufletului omenesc...
Voua tuturor care ati plecat de langa noi prea devreme, sau voua celor care "ati plecat intr-o stea" asa cum spunea O. Paler, plecaciunile noastre ale tuturor si Domnul sa va odihneasca in pace! Amin!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)